Acasa | ACTUALITATE | La Constanța, ”dragostea” dintre PSD și ALDE e cam forțată. Oamenii lui Tăriceanu au nemulțumiri

La Constanța, ”dragostea” dintre PSD și ALDE e cam forțată. Oamenii lui Tăriceanu au nemulțumiri


image

Conducerea ALDE Constanța a organizat, astăzi, 08.03 2018, o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat că va demara demersurile pentru procedura de suspendare din funcție a primarului din localitatea constănțeană Mereni, Silviu Gârea.

Daniel Learciu, președintele interimar al partidului spune că deși există un protocol semnat între partide, pesedistul Gârea refuză să-l numească viceprimar pe Dumitru Guriță, membru ALDE.

De altfel, în localitatea Mereni nu există Consiliu Local, nu există buget aprobat, este un haos total iar primarul Silviu Gârea se încăpățânează să lucreze aproape de unul singur și să emită dispoziții care contravin legii.

Situația din comuna Mereni este unică în România iar legislația nu prevede nicio măsură pentru o asemenea speță, singura soluție fiind plângeri la procuratură și procese peste procese pe numele lui Gârea.

Nici măcar șefii săi din PSD nu reușesc să-l coningă pe primar să rezolve situația din comună, motiv pentru care ALDE a decis că singura soluție este suspendarea acestuia din funcție.

Se pare, însă, că nu doar la Mereni există probleme în ceea ce privește alianța PSD-ALDE.

Întrebat dacă este mulțumit de modul în care președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, gestionează problemele din Spitalul Județean Constanța, Daniel Learciu a declarat:

Sunt la fel de mulțumit de activitatea dânsului, pe cât a fost și dânsul de activitatea mea”.

Reamintim că Daniel Learciu este vicepreședinte al CJC și a coordonat o perioadă Spitalul Județean, atribuție ce i-a fost retrasă de către Marius Horia Țuțuianu care a decis că se va ocupa personal de cel mai important spital din județul Constanța.

La conferința de presă au participat Daniel Learciu - președinte interimar al organizației municipale ALDE Constanța, Claudiu Ceti - secretar coordonator al organizației județene ALDE, Babu Stere - vicepreședinte al Biroului Permanent Teritorial și Cristian Hemeș - vicepreședinte al Organizației Cernavodă și membru al Biroului Permanent Municipal Constanța.



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat