Acasa | ACTUALITATE | Școală cu teren de sport cu suprafață sintetică și grădiniță ultramodernă construite de Primăria Ovidiu

Școală cu teren de sport cu suprafață sintetică și grădiniță ultramodernă construite de Primăria Ovidiu


image

Primăria orașului Ovidiu anunță demararea lucrărilor aferente proiectului „Construire imobil grădiniță și școală generală în localitatea Poiana”.

Acest obiectiv este finanțat de către MDRAP, în cadrul PNDL 2017-2020, etapa II, contract de finantare nr. 4365/ 14.03.2018.

Proiectul a fost depus în cursul anului 2017. Având în vedere că vechea școală din satul Poiana nu mai corespundea normelor în vigoare pentru desfășurarea unui act instructiv-educativ optim, s-a considerat oportun demararea acestui proiect. 

Noua școală va fi construită pe terenul din fața Centrului Cultural ,,Gabriel Cotabiță’’, unde, în acest moment, de la începutul anului, eleviii își desfășoară activitatea.

Se propune construirea unui corp de clădire, în care urmează a se amenaja spații cu funcții de învățământ, la nivel de grădiniță și școală generală.

Imobilul va avea o suprafață desfășurată de 379 mp.

Totodată, va fi construit, în cadrul proiectului, un teren de sport cu suprafață sintetică și dotat cu nocturnă.

Accesul în curtea clădirii se va face dinspre strada Albatros. Pentru accesul auto se va amenaja o zonă de acces asfaltată, în  suprafață 395 mp.

Partea pietonală, în suprafață de 353 mp se va amenaja cu pavaj. În zonă se vor planta arbuști decorativi.

Contractele de achiziții publice au fost atribuite conform Legii 98/2016 privind achizițiile publice și a raportului procedurii simplificate nr. 14899 din 29.08.2017 după cum urmează:

- Executare lucrări - S.C. GAMARO CONSTRUCT S.R.L pentru  Lotul 1-Construire imobil Școală și Gradiniță, inclusiv montaj și procurare utilaje și echipamente tehnologice “conform contractului de lucrări cu nr.15488 din 07.09.2017, contract în valoare de  986.198,17 RON, lucrarea având termen de execuție 12 luni de la ordinul de începere a lucrărilor cu nr. 5274/26.03.2018  la data de 05. 04.2018.

- executare lucrări - S.C. BUILDING CONSTRUCTION MEA S.R.L, pentru Lotul 2- Amenajare Teren de fotbal, spațiu recreere și loc de joacă, conform contractului de lucrări cu nr. 15489 din 07.09.2017, contract în valoare 118.483,23 RON, lucrarea având termen de execuție 12 luni de la ordinul de începere a lucrărilor cu nr.5273 /26.03.2018  la data de 07.05.2018.

- furnizare dotări - S.C. Comlibris S.R.L pentru Lot 3- furnizare dotari gradiniță și școală generală în localitatea Poiana conform contractului de furnizare nr. 15490 din 07.09.2017, contract în valoare de 48.078,38 RON.

 



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat