Acasa | ACTUALITATE | Peste 500 de tineri din PSD vin la Neptun pentru a participa la Școala de pregătire politică

Peste 500 de tineri din PSD vin la Neptun pentru a participa la Școala de pregătire politică


image

Organizația Județeană a Tineretului Social Democrat Constanța organizeaîn perioada 14-17 iunie 2018, în stațiunea Neptun, Școala de pregătire politică a Tineretului Social Democrat, cu participarea a peste 500 de tineri din toată țara.

Îndreptându-se deja spre o frumoasă tradiţie, lucrările Şcolii de pregătire politică se vor desfășura după un program complex de formare si dezvoltare a tinerilor politicieni, în cadrul caruia, zilnic, se vor organiza dezbateri și ateliere de lucru din diferite domenii de activitate (educație, muncă, comunicare, mediu, tineret, juridic)

Teme precum: “Europa, încotro?", "Finanțări europene”, “Cum trebuie să pregătim Generația 2040?”, “Meseriile viitorului”, “Comunicarea verbală și nonverbală”, “Eco vs. Ieftin”, “România tinerilor”, “Drepturile omului, încotro?” ș.a. vor fi abordate interactiv şi interdisciplinar, cu sprijinul unor importante personalităţi social-politice, din sfera guvernamentală dar şi al organizaţiilor non-guvernamentale şi al instituţiilor de studii politice şi de comunicare.

Evenimentul va debuta vineri 15 iunie 2018, începând cu orele 10.00, când va avea loc  Comitetul Executiv Național al Tineretului Social Democrat.

La deschiderea oficială a Școlii de pregătire politică vor fi prezenți liderilor naționali ai PSD, miniștri, tineri parlamentari și europarlamentari.

 

 


Tag-uri:  

Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat