Acasa | ACTUALITATE | RAJA nu renunță la proiectul de la Medgidia. Stroe Felix are soluția

RAJA nu renunță la proiectul de la Medgidia. Stroe Felix are soluția


image

Stroe Felix, director general al SC RAJA SA Constanța, anunță că prin Programul Operațional pentru Investiții Mari (POIM), compania de apă a depus proiecte pentru finanțare europeană ce ajung la jumătate de miliard de euro, bani ce urmează să fie investiți în județul Constanța.

Proiectele ce se vor derula prin POIM pornesc de la captarea apei din subteran din localitatea Medgidia și transportarea acesteia, printr-un apeduct, către localitățile de pe întreg litoralul românesc, până la Vama Veche.

Problema este că administrația locală din Medgidia refuză să colaboreze cu RAJA, fiind singura care se opune.

Astfel, există riscul real ca banii europeni să nu poată fi folosiți și să se piardă.

Vorbim despre o investiție imensă, benefică județului care geneerează sute de noi locuri de muncă.

Referitor la situația tensionată de la Medgidia, Felix Stroe a declarat:   

Este o investiție comparabilă cu marile investiții ale anilor 70-80. Vorbim despre asigurarea, în următorii ani, fără emoții, a necesarului de apă pentru activițăți cotidiene, turism și dezvoltrea județului nostru. Întâmpinăm greutăți pe care îmi doresc să le depășim, astfel încât să nu fie afectat acest proiect. Apa din subteran este proprietate a Statului Român, însă primarul din Medgidia nu înțelege acest lucru și obstrucționează implementarea unui proiect imens, benefic pentru întreg județul. Dacă nu se va ajunge la un consens, am discutat deja cu viceprim-ministrul Paul Stănescu și se va face expropriere în interes național a suprafeței de teren pe care UAT Medgidia trebuie să o pună la dispoziție. Ne vom mișca cu viteza sunetului, pentru că avem termene limită și nu ne permitem să ne jucăm cu Uniunea Europeană”, a spus Stroe Felix.

Proiectul este unul dorit de către toți primarii din județul Constanța și, în acest moment, singura problemă pentru demararea lui este refuzul primarului Valentin Vrabie de a pune la dispoziția RAJA suprafețele de teren necesare.

 



Voteaza articol
5.00

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (1 postat):

George on 02/07/2018 21:24:34
avatar
Daca tot Medgidia are apa si poate sa dea si celorlalte localitati - de ce nu este apa in Municipiul Medgidia GRATUITA?
Sau macar un pret normal - nu cel mai mare din Romania - cum este acum.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat