Acasa | ACTUALITATE | În această seară, începe ediția a XVIII-a a Festivalului Mamaia Copiilor!

În această seară, începe ediția a XVIII-a a Festivalului Mamaia Copiilor!


image

În cadrul unei conferințe de presă, care s-a desfășurat astăzi, 10 iulie 2018, Liviu Manolache a deschis oficial prima zi a festivalului Mamaia copiilor 2018.

La 18 ani de la prima ediție, Festivalul Mamaia Copiilor își continuă activitatea, promovând fără întrerupere tinere talente, fiind totodată o rampă de lansare pentru artiști în devenire, cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani.

Astfel, Mamaia Copiilor confirmă încă o dată că este cea mai mare manifestare de acest gen din România.

Din cei peste 500 de copii înregistrați în concurs la secțiile de Interpretare, Creație și Show, în urma preselecțiilor 120 de copii vor participa în finală.

La secțiunea Creație s-au înscris în concurs un număr de 42 de lucrări, din care juriul format a selectat 26 de piese pentru finală.

La sfârșitul acestei săptăpmâni, juriul format din nume sonore ale muzicii românești, Adrian Iorgulescu, Horia Moculescu, Mircea Drăgan, GerogeNatsis, Viorel Gavrilă, Nico, Corina Chiriac și reprezentanții TVR - Dan Manoliu și Bogdan Dragomir -  Radio Romania, vor decide câștigătorii Festivalului Mamaia Copiilor 2018.

Premiile acordate în cadrul festivalului sunt în valoare de 37.000 lei, iar premiul pentru secțiunea de Creație oferit de UCMR-ADA este de 3000 lei.

România nu a dus niciodată lipsă de talent, ci de promovarea acestor talente. Mamaia copiilor asta își propune, sa scoată la lumină tinere talente. Un exemplu foarte bun este Teodora Gaetanovici care în decurs de câțiva ani a ajuns de la un copil timid, dar foarte talentat, la o tanară artistă, pe drumul consacrării. A participat la Mamaia Copiilor, MusicAda, Eurovision, iar anul acesta este iar în concurs la acest festival. Observăm cu toții inițiative diverse, ceea ce este foarte bine, dar cel mai greu este să susții un brand. Este meritul lui Liviu Manolache pentru longevitatea acestui festival .”, a declarat Adrian Iorgulescu.

Fac un apel către autoritățile din Constanța să reia Festivalul Mamaia pentru a asigura acestor copii continuitatea în dezvoltarea lor artistică. Festivalul Mamaia poate deveni pentru România ceea ce este festivalul Sanremo pentru Italia. Este momentul ca orașul Constanța să își găsească drumul spre cultura reală.Când ai o viziune unitară oferită de către specialiști, ai posibilitatea de a oferi și proiecte de calitate.Vă invit la acest festival. Veniți cu căldura sufletelor dumneavoastră să susțineti acesti copii talentați.” a transmis Liviu Manolache:

Programul Festivalului Mamaia Copiilor 2018 - Scena Cazino Mamaia

  • Marti, 10 iulie, orele 20:00 - grupele de vârstă 4-6 ani și 10-12 ani (Secțiunea Interpretare),
  • Miercuri, 11 iulie,orele 20:00 -grupele de vârstă 7-9 ani și 13-15 ani
  • Joi, 12 iulie,orele 20:00 -  grupele de vârstă 13-15 ani și 16-17 ani (Sectiunea Interpretare și secțiunea Show)
  • Vineri, 13 iulie – Secțiunea de Creație
  • Sâmbătă, 14 iulie, orele 21:00-Festivitatea de premiere și Gala „Mamaia Copiilor 2018”

 

 

 



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat