Acasa | Controverse | De ce şi cum a murit Corneliu Zelea Codreanu

De ce şi cum a murit Corneliu Zelea Codreanu


image

Asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, şeful Mişcării Legionare, şi a altor 13 camarazi de-ai săi, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, ca urmare a unei tentative de „fugă de sub escortă“, avea să reprezinte începutul unei mari răfuieli pe scena politică a României interbelice. Implicarea aparatului de stat (Poliţie, Siguranţă şi Jandarmerie) în această crimă nu a fost de bun-augur pentru credibilitatea instituţiilor statului de drept, vulnerabilizându-le în vremurile ce vor veni şi în faţa unei opinii publice frustrată de eşecurile regimului politic parlamentar.

Teroarea născuse teroare, asasinatul politic născuse asasinat.
Viaţa politică a României interbelice fusese bulversată de alegerile generale parlamentare din 20 decembrie 1937 în urma cărora niciun partid politic din România nu a câştigat majoritatea, respectiv puterea. Într-o astfel de conjuctură politică, regele Carol al II-lea a încredinţat, la 28 decembrie 1937, mandatul de a forma guvernul lui Octavian Goga, liderul Partidului Naţional- Creştin. Formaţiunea politică a lui Octavian Goga câştigase un procent de 9,15% din voturile electoratului. Marele perdant al acelor alegeri parlamentare era Partidul „Totul pentru ţară“ care obţinuse 478.378 de voturi, respectiv 66 de mandate de parlamentar. Mişcarea Legionară era singura formaţiune politică care, la alegerile din 20 decembrie 1937, înregistrase un salt spectaculos (de la 3 - 4 % în anii anteriori la 15,58 %), pe fondul unei crize tot mai accentuate a regimului democratic din România. Convins că la următoarele alegeri parlamentare, Mişcarea Legionară va câştiga un mare număr de voturi, Corneliu Zelea Codreanu a anunţat constituirea unor şcoli de prefecţi şi primari legionari, precum şi înfiinţarea comisiei pentru elaborarea „Constituţiei României legionare“. La 13 ianuarie 1938, a fost creat „Corpul militar Moţa-Marin“ şi „Corpul Legionar al foştilor militari“. Impactul psihologic al acestor măsuri a fost uriaş, întărindu-se convingerea că România era în pragul instaură rii unei dictaturi legionare…
Mişcarea Legionară se afirmase extrem de puternic în viaţa politică românească, de după 1918, având drept cauză diverse motive: sociale şi economice (creşterea numărului evreilor în mai multe localităţi din Moldova şi obţinerea supremaţiei de către aceştia în medicină, farmacie, avocatură, comerţ, sectorul bancar etc.), politice şi ideologice (politicianismul demagogic de după Primul Război Mondial, concurenţa dintre partidele politice şi acţiunile opoziţiei politice). Victoria bolşevismului în Rusia, dezorganizarea tineretului, lipsa de plasament a elementului intelectual, exploatarea mişcărilor studenţeşti de către unii lideri politici în interes personal, orientarea unor nemulţumiri sociale spre nihilism şi anarhism vor reprezenta elementele care vor contribui, din plin, la afirmarea acestei noi forţe politice şi a charismaticului său lider, Corneliu Zelea Codreanu.

În contextul acelor tulburări sociale şi politice din România anului 1920, Corneliu Zelea Codreanu se afirmă ca un luptător împotriva comunismului şi reuşeşte să oprească greva muncitorilor comunişti de la Atelierele Nicolina din Iaşi. Organizarea unei manifestaţii naţionaliste, ruperea steagului roşu şi arborarea tricolorului de către Codreanu şi adepţii lui marchează intrarea, în martie 1920, a viitorului „Căpitan“ în viaţa politică a României Mari. După ce îl va acuza pe profesorul universitar A. C. Cuza de „pasivitate“ şi „lipsă de maturitate politică“, Codreanu se va rupe de el şi va întemeia, la 24 iunie 1927, Legiunea Arhanghelului Mihail. Noua forţă politică naţionalistă se va remarca printr-o serie de confruntări sângeroase cu adversarii săi politici şi prin incidentele violente pe care le are cu populaţia evreiască din Iaşi, Huşi, Bârlad, Botoşani, Cernăuţi, Paşcani.

Când Carol se vrea dictator

  Reîntoarcerea „fiului risipitor“, principele Carol Caraiman, şi înscăunarea lui ca rege al României, la 8 iunie 1930, avea să însemne începutul dezagregării sistemului democratic românesc. Mişcarea politică a lui Codreanu a avut, în ansamblu, o atitudine favorabilă faţă de monarhie şi noul monarh.În noiembrie 1930, la cererea lui Codreanu, în semn de respect şi admiraţie, au fost instalate tablourile lui Carol al II-lea, Hitler şi Mussolini în sediul central al Legiunii de pe Calea Victoriei din Bucureşti. Pe măsura intensificării activităţii politice a legionarilor, însoţită adesea de atentate, guvernele Mironescu, Iorga şi Duca vor trece la măsuri represive împotriva Căpitanului şi a acoliţilor săi. Desfiinţarea Legiunii printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri, prezidat de Ion Gheorghe Duca, a generat asasinarea primului-ministru al României, la 29 decembrie 1933. Regele Carol al II-lea i-a favorizat pe asasini iar bârfa din epocă lăsa să se înţeleagă că regele era implicat din plin în lichidarea primului său sfetnic. Relaţiile cordiale dintre Carol al II-lea şi Codreanu se vor deteriora pe măsură ce regele nu putea să-şi subordoneze Mişcarea Legionară propriei sale agende secrete politice, iar Corneliu Zelea Codreanu se dovedea un adversar politic redutabil al „camarilei regale“.

Evoluţiile din arena relaţiilor internaţionale aveau să favorizeze tendinţele autoritare ale regelui Carol al II-lea, precum şi ascensiunea politică a Mişcării Legionare, în contextul lichidării instituţiilor democratice şi a regimului politic parlamentar. Evenimentele din decembrie 1937 aveau să favorizeze instaurarea regimului de autoritate al regelui Carol al II-lea şi să ducă într-o nouă etapă conflictul dintre Rege şi Căpitan. Dorinţa liderilor Mişcării Legionare, afirmată public în campania electorală a anului 1937 şi nu numai, de a schimba politica externă a României, a generat dezaprobarea partidelor politice care apreciau că numai prin colaborarea cu Franţa şi Marea Britanie, prin alianţa cu statele din Mica Înţelere şi Înţelegerea Balcanica, prin respectarea Cartei Ligii Naţiunilor se puteau asigura pacea şi integritatea ţării. Serviciul Secret al lui Mihail Moruzov a informat factorii de decizie politico-militară de la Bucureşti asupra atitudinii pe care urmau să o aibă organizaţiile politice germane, din ţară şi străinătate, în colaborare cu forţele politice interne, adepte ale orientării spre o alianţă cu Germania nazistă. „Se va prefera înainte de toate - informa Serviciul Secret - Partidul Totul pentru ţară şi numai în caz că acesta nu va figura, Partidul Naţional Creştin. Se vor face excepţii în Basarabia unde germanii vor trebui să ajute pe cuzişti, care au organizat lupta împotriva Comunismului“.La 18 ianuarie 1938, guvernul Goga a hotărât dizolvarea parlamentului şi alegeri pentru data de 2 martie. La 31 ianuarie 1938, regele Carol al II-lea era sfătuit de Armand Călinescu „să pună în vacanţă partidele“ şi să instaureze un regim de autoritate personală. 

La 4 februarie 1938, Mihail Moruzov, şeful Serviciului Secret de Informaţii, semna raportul cu nr. 52.475 adresat regelui Carol al II-lea. În cele şapte pagini dactilografiate, Moruzov avea să contureze un tablou crud al societăţii româneşti din acel moment şi al marilor primejdii externe ce se accentuau. Acest raport a fost văzut, aprobat şi contrasemnat de generalul Ştefan Ionescu, şeful Marelui Stat Major român (1 noiembrie 1937-1 februarie 1939), la data de 5 februarie 1938, precum şi de generalul Ion Antonescu, ministrul Apărării Naţionale în guvernul lui Octavian Goga. Raportul Serviciului Secret coroborat cu discuţia şi propunerea, din 8 februarie, a lui Dinu Brătianu, referitoare la constituirea unui guvern de uniune naţională, precum şi cu discuţiile de la „dejunul miliardarilor“ (9 februarie 1938) au determinat pe regele Carol al II-lea să-şi pună în aplicare vechiul plan respectiv instaurarea unui regim de autoritate personală, ce a fost acceptat sau chiar sprijinit de partidele politice şi de liderii democraţi, ca o replică la o eventuală dictatură legionară, de extremă dreaptă. „Oportunismul politic ia proporţii îngrijorătoare“, semnala şeful SSI-ului românesc. În noile condiţii politice de după 10 februarie 1938, Corneliu Zelea Codreanu a emis „Circulara nr. 148“, la 21 februarie 1938, prin care a dizolvat Partidul Totul pentru ţară. Decizia a fost motivată prin faptul că nu doreşte să se ajungă la un război civil în România, precum cel din Spania.

 Răzbunarea lui Nicolae Iorga 

La cererea lui Nicolae Iorga, ministru în Guvernul Miron Cristea, s-a trecut la desfiinţarea cantinelor şi a restaurantelor înfiinţate de către legionari, pe motiv că ele erau centre de iradiere a ideilor legionare. Surprins de o astfel de atitudine a celui care era considerat un „părinte“ al acestor naţionalişti, Corneliu Zelea Codreanu îi adresează acestuia, la 26 martie 1938, o scrisoare de reproş acuzându-l pe Nicolae Iorga că este „necinstit sufleteşte“.Născut în 1871, Nicolae Iorga este istoricul cel mai venerat din România, cel mai adesea în mod nemeritat. Iorga a scris mult fiind considerat, din cauza cantităţii enorme de publicistică pe care a lăsat-o, un adevărat grafoman. A avut ambiţia de a aborda aproape orice temă şi subiect din domeniul istoriei cu aceeaşi competenţă.
Într-o majoritate covîrşitoare, textele lui Iorga sînt scrise cu greşeli, nu au o interpretare coerentă şi nu separă rigoarea ştiinţei istorice de prejudecăţi şi de artificii retorice. Personalitatea sa era una extrem de orgolioasă, de ranchiunoasă şi de dominatoare.. Politicianul Iorga a fost unul catastrofal, guvernul condus de el între aprilie 1931 şi iunie 1932 fiind cel mai slab din istoria contemporană a României. În locul unei polemici cu acesta, Corneliu Zelea Codreanu s-a trezit arestat. Nicolae Iorga îi arătase scrisoarea lui Armand Călinescu şi, la îndemnul acestuia, sesizase Parchetul deoarece se considera ultragiat în calitatea sa de demnitar de stat. Primul procuror al Tribunalului Militar al Corpului de Armată 2 a deschis rapid acţiune publică împotriva lui Corneliu Zelea Codreanu, cazul fiind preluat de Cabinetul 5 instrucţie al Tribunalului. Convocat la 31 martie 1938 la interogatoriu, Codreanu a refuzat să se prezinte. Iorga a adresat Tribunalului Militar o scrisoare care cuprindea acuzaţia de „crimă de înaltă trădare“ pentru Codreanu şi care urma să se constituie şi în depoziţie a lui Iorga la proces. Comandantul Mişcării Legionare a fost arestat în noaptea de 16 spre 17 aprilie 1938. Poliţia a ridicat din locuinţa acestuia o serie de „documente“ compromiţătoare pentru Mişcarea Legionară şi Codreanu şi care făceau referire la o serie de posibile atentate la siguranţa statului român. La 19 aprilie 1938, Corneliu Zelea Codreanu a fost condamnat la şase luni de închisoare, 2.000 de lei amendă şi 500 de lei cheltuieli de judecată. Nemulţumit de faptul că Zelea Codreanu putea să scape foarte uşor, totuşi, regele Carol al II-lea a cerut să i se intenteze un nou proces. Procesul desfăşurat în zilele de 23 - 27 mai 1938 s-a încheiat cu o nouă condamnare pentru Căpitanul Mişcării Legionare: 10 ani de muncă silnică, şase ani de degradare civică, 5.000 de lei amendă şi 2.000 de lei cheltuieli de judecată, potrivit Sentinţei nr. 266 din 27 mai 1938. „Aveţi în mâinile dumneavoastră nu viaţa mea, pe care o dau bucuros. Cred în justiţia militară a ţării mele. Or, am dovedit cu principii, fapte şi martori că nici nu ne-a trecut prin gând, niciodată, să declanşăm un război civil. Dar nu numai atât; nici măcar să facem o tulburare cât de mică, primejdia de la Răsărit pândindu-ne fiecare greşeală, fiecare pas“, avea să declare Corneliu Zelea Codreanu în ultimul său cuvânt la procesul din mai 1938. După pronunţarea sentinţei, legionarii au ameninţat: „Un fir de păr de se va clinti din capul Căpitanului, zece veacuri va vui istoria de blestemul neamului!“. Corneliu Zelea Codreanu avea să treacă în perioada de până la moartea sa prin închisorile Jilava, Doftana şi Râmnicu Sărat. În timp ce Codreanu îşi ispăşea pedeapsa, poliţia lui Carol al II-lea a trecut la arestarea unor fruntaşi ai Mişcării Legionare, precum Nae Ionescu, Alexandru Cantacuzino, profesorul Vasile Cristescu, inginerul Gheorghe Clime, Traian Cotigă, Gheorghe Furdui, Mihail Polihroniade etc. Represiunea poliţiei şi a Jandarmeriei împotriva legionarilor se generalizează în toată ţara. Generalul Bengliu, şeful Jandarmeriei, ordonă ca toţi legionarii să fie împuşcaţi fără somaţie, în caz de ceva. Evenimentele păreau să se precipite spre un deznodământ nefericit.
 

O crimă prost justificată… 

Nemulţumit de eşecul vizitei în Germania lui Hitler, presat de „camarila regală“ şi înfuriat la gândul că Mişcarea Legionară nu îi recunoaşte autoritatea, regele Carol al II-lea ordonă ministrului de interne, Armand Călinescu, lichidarea lui Corneliu Zelea Codreanu. În seara de 29 noiembrie 1938 comandantul închisorii din Râmnicu Sărat (unde se afla de ceva vreme "Căpitanul") a primit ordin de la generalul Ion Bengliu - şeful Jandarmeriei - să-l ridice pe Corneliu Codreanu şi pe alţi 13 deţinuţi, numiţi de legionari "Nicadorii" (asasinii lui I.G. Duca) şi "Decemvirii" (asasinii lui Mihail Stelescu). Nu întâmplător au fost asociaţi lui Corneliu Codreanu şi cei 13 legionari, deoarece aceştia intraseră deja în mitologia mişcării ca luptători contra oponenţilor. Conform declaraţiei dată de comandantul închisorii în 1940, ordinul iniţial prevedea să fie împuşcaţi în judeţul Râmnicu Sărat, însă acesta a justificat că acţiunea putea aduce prejudiciu Coroanei şi astfel au fost transferaţi la Jilava. Transportul s-a făcut într-un camion, iar fiecare deţinut era însoţit de un jandarm înarmat. Unele relatări ulteriore descriu că cei transportaţi erau legaţi cu sfori la mâni şi la picioare, dar cu toate acestea au fost acuzaţi că încercaseră să evadeze în timpul transportului. De asemenea, unii memorialişti au relatat că în epocă s-a afirmat că cei 14 au fost strangulaţi de jandarmii care-i însoţeau, după care au fost împuşcaţi în spate pentru a se motiva tentativa de evadare. Alte versiuni memorialistice afirmă faptul că cei prezenţi în camionul care i-au transportat pe cei 14 deţinuţi nu erau jandarmi angajaţi la închisoarea Râmnicu Sărat, ci persoane bine instruite anterior, care au avut misiune specială privind operaţiunea de asasinare a acestora. În orice caz, indiferent de forma morţii, este puţin probabil ca legionarii să fi încercat să evadeze, având în vedere precauţiile care au fost luate anterior transportului.
Incidentul s-a petrecut în noaptea - spre dimineaţa zilei de 30 noiembrie 1938, în pădurea Tâncăbeşti (care se află între Ploieşti şi Bucureşti). În primele zile după anunţarea morţii lui Corneliu Codreanu prin Bucureşti circula zvonul că maiorul de jandarmi care a condus operaţiunea ar fi primit suma de 2.000.000 lei, iar fiecare dintre jandarmii însoţitori câte 200.000 lei.

Al. Gregorian, comandatul Închisorii Jilava (unde au fost aduşi apoi cei 14 morţi), a declarat în 1940 că în momentul în care camionul a intrat pe poarta acesteia, pe la 9 dimineaţa, era însoţit de motociclişti şi de doi comisari regali. Decedaţii ar fi fost îngropaţi în comun lângă o pădurice de salcâmi în afara zidurilor închisorii, peste care s-ar fi aruncat gunoaiele amplasamentului. După acest moment, unul dintre cei doi comisari ar fi sunat la un superior, căruia i-a spus că cei 14 au încercat să evadeze de sub escortă. Indiferent de modul cum au fost îngropaţi, este cert că în 1940, când s-a efectuat dezhumarea, s-a găsit într-adevăr o groapă comună, iar cadavrele prezentau plagă împuşcată.

În după-amiaza zilei de 30 noiembrie a fost dat publicităţii comunicatul oficial privind tentativa de evadare de sub escortă a celor 14 legionari: "... În dreptul pădurii de la km. 30 al Şoselei Bucureşti-Ploieşti, automobilele în care se aflau deţinuţii au fost atacate cu împuşcături de necunoscuţi, care au dispărut, şi în acel moment transferaţii, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Break tip jandarmi, deschise şi pe timp de noapte şi ceaţă densă, au sărit din maşini, îndreptându-se cu vădită intenţie de a dispărea în pădure. Jandarmii, după somaţiile legale, au făcut uz de armă". Represiunea opozanţilor politici se dovedise extrem de barbară.

Măsurile de ordin intern luate după 10 februarie 1938, dar mai ales după asasinarea lui Codreanu, aveau să bulverseze societatea românească. Represaliile ordonate de regele Carol al II-lea împotriva Mişcării Legionare aveau să îndepărteze majoritatea opiniei publice şi pe oamenii politici de frunte ai României de regimul carlist. Represiunile efectuate în afara cadrului legal aveau să creeze imposibilitatea unei uniuni naţionale a tuturor forţelor politice, în jurul monarhului, cu grave repercusiuni asupra stării de spirit a societăţii româneşti.

 



Voteaza articol
4.33

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat