Acasa | Controverse | Ştefan cel Mare, un mit departe de adevăr

Ştefan cel Mare, un mit departe de adevăr


image

În ciuda legendelor, primele contacte ale moldovenilor cu turcii din punct de vedere politic şi militar au aparut abia prin 1421 în urma unui  atac de pradă al turcilor în sudul Moldovei. După moartea lui Mircea cel Bătrân, teritoriul dobrogean a fost ocupat de turci. Astfel, Imperiul Otoman avea graniţă comună cu Moldova pe Dunăre. Izvoarele nu menţionează alte asemenea expediţii de jaf ale turcilor în prima jumătate a secolului al XV-lea.

După 1432, odată cu moartea lui Alexandru cel Bun, Moldova a fost într-o anarhie continuă, determinată de succesiunea la tron a mai multor domnitori cu perioade ­scurte de domnie. Ba chiar, o vreme, Moldova a fost împărţită în două ţări, fiecare cu propriul domnitor, sfat domnesc, mitropolit şi domnitor ce jura distinct credinţă regelui polonez. În ciuda acestei anarhii de peste două decenii, turcii au cerut tribut doar în 1455, ceea ce dovedeşte că înainte, Moldova nu a fost printre obiectivele otomane. În 1455, sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a cerut Moldovei să plătească un tribut, mai mult simbolic, de 2.000 de galbeni.
Domnitorul Petru Aron, după ce a înţeles că suzeranul său, regele Poloniei, nu este dispus să îl ajute, a consultat şi opinia boierilor care au decis să se accepte plata tributului. În aceste condiţii, domnul Moldovei rămânea în continuare vasal al regelui Poloniei, exercitându-se practic o dublă suzeranitate – polonă şi otomană asupra Moldovei.
Pentru poporul roman, Ştefan cel Mare este considerat ca un simbol al dreptăţii şi al curajului in faţa diferitelor neamuri care au poftit la această parte din România actuală care se cheama Moldova. Ştefan, fiul unui bastard, tatăl său, Bogdan al II-lea, fiind rodul unei relaţii nelegitime a lui Alexandru cel Bun, a cucerit tronul moldovenesc în 1457, cu largul ajutor al lui Vlad Ţepeş şi al lui Matei Corvin, regele Ungariei, la curtea tatălui căruia a trăit între anii 1451 şi 1456. Apetitul său pentru război, atât de bine descris de Grigore Ureche, s-a concretizat în nu mai puţin de 24 de bătălii, mai mult sau mai puţin motivate, şi alte numeroase incursiuni militare, cele mai multe îndreptate împotriva provinciilor româneşti. Dar să trecem în revistă cronologic, aceste acţiuni căutând împreună să înţelegem justificarea lor:

12 aprilie 1457. Bătălia de la Doljeşti. Ştefan era fiul domnului Bogdan II (1449 – 1451), ucis prin decapitare din ordinul lui Petru Aron, la Reuseni (16 octombrie 1451). În condiţiile compromiterii lui Petru Aron, în urma acceptării de către acesta a solicitării sultanului de închinare a Moldovei şi de plată a tributului (5 iunie 1456), Ştefan pătrunde în Moldova, în aprilie 1457, cu sprijinul lui Vlad Ţepeş şi cu susţinători din Ţara de Jos, însumând 6 000 de oameni..
Confruntarea cu forţele lui Petru Aron are loc la Doljeşti pe pârâul Hresca, afluent al Siretului. Cronica moldo-germană arată că „în anul, cum se scrie de la naşterea lui Hristos, 1457, în luna april, în ziua 11, într-o marţi, în săptămâna mare, înaintea Paştilor, atunci a venit Ştefan voievod, un fiu al lui Bogdan voievod, care a venit cu putere mică, cu muntenii, cu ţările de jos, ca la 6 mii de oameni. Şi au venit asupra lui Aaron voievod la o gârlă sau apă cu numele Hresca, lângă Doljeşti. Acolo a bătut Ştefan voievod pe Aaron voievod, alungându-l din ţară şi el însuşi a rămas stăpân cu putere”.
A doua zi, pe câmpul de la „Direptate”, de lângă Suceava, Adunarea Ţării îl aclama pe Ştefan, iar mitropolitul Teoctist îl ungea domn al Moldovei. În acest timp, Aron Vodă se retrage în Polonia, apoi în Ungaria, de unde va emite în continuare, pentru mai mult de un deceniu, pretenţii la tronul Moldovei.

22 iunie 1462Primul asediu al cetăţii Chilia. În 1447-1448, domnul Moldovei, Petru al II-lea, a cedat cetatea Chilia lui Iancu de Hunedoara, guvernatorul Ungariei. De atunci până în 1465, cetatea a fost apărată de o garnizoană maghiară. Stăpânirea maghiară asupra Chiliei a fost confirmată de Bogdan al II-lea, tatăl viitorului domn Ştefan cel Mare, precum şi de Alexandru şi Petru Aron. Cetatea Chilia a fost mărul discordiei între Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, vasal al Coroanei maghiare. Domnul Moldovei s-a străduit să redobândească Chilia. Cel puţin din toamna anului 1460 conflictul dintre Ştefan şi Vlad era deschis: saşii braşoveni îi promiteau lui Vlad o oaste de 4.000 de soldaţi împotriva turcilor sau a Moldovei.
În timp ce domnul Ţării Româneşti s-a implicat total în cruciada antiotomană planificată de Congresul de la Mantova, Ştefan cel Mare a aderat la pacea dintre Polonia şi Imperiul Otoman. Încă din ianuarie 1462 sunt menţionate lupte la hotarele dintre cele două ţări, ceea ce periclita comerţul în zonă. Conform cronicarului Laonic Chalcocondil, Ştefan cel Mare a colaborat cu flota otomană la asedierea Chiliei, în iunie 1462. După eşecul asediului, în care chiar domnitorul Moldovei a căpătat o rană care-l va chinui până la sfârşitul vieţii, oastea moldoveană a intrat să jefuiască în Ţara Românească, dar a fost oprită de Vlad Ţepeş.

23-25 ianuarie 1465. Al doilea asediu al Chiliei. Profitând de faptul că Matei Corvin se războia în Boemia iar turcii în Asia, Ştefan atacă din nou, în plină iarnă, Chilia, de astă dată în fruntea unei redutabile armate, dotată cu numeroase piese de artilerie. În conformitate cu “ Cronica breviter scripta”, locuitorii din cetatea apărată de o garnizoana maghiară erau credincioşi regelui polon Cazimir al IV-lea, care i-a sfătuit să se supună domnitorului moldovean.Aceşti locuitori, în timpul nopţii, au lăsat deschise porţile oraşului, timp în care comandantul garnizoanei se afla la o petrecere.Ca să-i calmeze pe Mehmed al II-lea şi pe Matei Corvin, supăraţi pe gestul său, Ştefan le-a oferit daruri, dar doar îmbolnăvirea sultanului a anulat planul turcilor de a organiza o campanie împotriva Moldovei.

14-15 decembrie 1467. Bătălia de la Baia. În 1467, voevodul transilvănean Ladislau Suki, a declarat Transilvania ca stat independent. Regele maghiar Matei Corvin, în fruntea a 12000 de oameni, înfrânge armata transilvăneană la Cluj, dupa care porneşte după unul din capii revoluţiei, Istvan Bogdanovici, pe care îl capturează la Baia. Cu această ocazie,  Matei voia şi schimbarea lui Ştefan, pe care îl bănuia de susţinere a complotului, cu Berindei sau Petru Aron, fostul domnitor, care îl însoţeau. Speriat, Ştefan cere ajutorul suveranului său, regele Cazimir al Poloniei, care, într-o scrisoare adresată lui Matei Corvin, îi impută că a produs pagube unei ţări supuse coroanei polone şi îi solicită să nu mai comită acte de duşmănie. Regele maghiar se retrage cu tot cu steagurile moldoveneşti capturate de ostaşii maghiari şi expuse la biserica Sfintei Fecioare din Buda, dar nu înainte de a-l atenţiona pe polon că domnul moldovean îl minte spunându-i “după obiceiul lui”, aceleaşi cuvinte maghiarilor, tătarilor şi turcilor, “pentru ca între atâţia stăpâni, viclenia lui să rămână pentru mai multă vreme nepedepsită”. 

20 august 1469. Bătălia de la Lipnici. Invaziile hoardelor tătare sunt consemnate încă de la urcarea lui Ştefan pe tron. Mai multe surse – moldoveneşti, poloneze şi ruseşti – susţin invazia tătarilor din Hoarda cea Mare de pe Volga împotriva unor întinse regiuni din Moldova, Podolia şi Lituania.
În vara anului 1469, oastea lor, împărţită în trei grupe, invadează concomitent cele trei zone. În timp ce Podolia şi Lituania sunt devastate, Moldova este atacată fulgerător iar nord-estul ţării este afectat în totalitate.
Încărcaţi de prăzi şi prizonieri, tătarii sunt surprinşi de oastea lui Ştefan cel Mare în apropiere de Nistru, la Lipnic. Grigore Ureche relatează confictul: „Ştefan vodă le-au ieşitu înainte. Şi la o dumbravă ce se chiamă la Lipinţi, aproape de Nistru, i-au lovit Ştefan vodă cu oastea sa, aug. 20, şi dându războiu vitejaşte, i-au răsipit şi multă moarte şi pieire au făcut într-înşii şi mulţi au prinsu în robie”. Jan Długosz afirmă că în bătălie ar fi fost prins fiul hanului Mamak. Ştefan, deranjat de solia impunătoare trimisă de han, a dispus să „taie pe fiul acestuia în patru bucăţi în faţa solilor” şi „pe soli, în număr de 100,  îi trase în ţeapă”.

14 decembrie 1470. Bătălia de la Orbic. La începutul lunii decembrie a  anului 1470, Petru Aron încearcă să-şi reia tronul, întreprinzând o incursiune în Moldova, în fruntea unei oşti formate exclusiv din secui. Drept răspuns, profitând şi de faptul că Matei Corvinul se afla implicat în lupta pentru coroana Boemiei, Ştefan, având alături 1800 de oameni,  pătrunde în Transilvania şi devastează regiunea pentru a-l captura pe Petru Aron. Bătălia decisivă are loc la Orbic-Buhuşi ( jud. Neamţ), şi se încheie cu înfrângerea lui Aron şi decapitarea acestuia chiar pe câmpul de luptă.

27 februarie 1470Asediul Brăilei. Pentru a forţa pe munteni şi transilvăneni să-şi desfăşoare activităţile comerciale doar prin cetatea Chilia, aflată în stăpânirea sa, în luna februarie a anului 1470, Ştefan atacă şi arde în totalitate oraşul Brăila. Conform Cronicii Breviter Scripta, au fost distruse nu numai oraşul, ci şi întăriturile lui, portul şi  localitatea Târgul cu Floci iar întreg ţinutul Ialomiţei a fost jefuit.

7 martie 1471. Bătălia de la Soci. Ocuparea Chiliei de către Ştefan a generat un şir de conflicte cu Radu cel Frumos, care a încercat în mai multe rânduri să recupereze această cetate maritimă. După incursiunea domnului moldovean din februarie 1470, Cazimir IV (1447 – 1492), regele Poloniei, care se temea „ca nu cumva Radu cel Frumos să năvălească fără veste asupra lui Ştefan cel Mare cu ajutor turcesc” (Jan Długosz), încearcă o mediere, dar fără nici un rezultat.
Fără declaraţie de război, Ştefan atacă Ţara Românească, în 7 martie 1471, incepând astfel un  război cu Radu la Soci. Confruntarea a fost puternică, moldovenii au „ucis dintre dânşii [munteni] mulţime mare. Şi toate steagurile lui au fost luate şi schiptrul cel mare al lui Radul voievod a fost luat. Şi mulţi viteji au fost prinşi atunci, care au şi fost tăiaţi. A lăsat vii numai pe doi boieri mari, Mircea comis şi Stan logofăt” (Cronicile slavo-române) .Victorioşi, moldovenii s-au întors încărcaţi de prăzi şi cu 17.000 de robi ţigani.

18-20 noiembrie 1473. Bătălia de la părăul Vodna. Profitând de faptul că oastea lui Radu cel Frumos era împuţinată, datorită obligaţiei de a-l ajuta pe sultan în lupta cu hanul turkmen Uzun Hassan, fiind trimişi 12 000 oşteni, Ştefan cel Mare atacă Ţara Românească pentru a-şi impune la tron protejatul, pe Laiotă Basarab.
Din 8 noiembrie 1473, Ştefan a concentrat la Milcov 48 de steaguri, împărţite în 12 grupuri (24 000 oşteni), pe care le direcţionează pe mai multe căi, spre Teleajen. Tactica folosită a permis ritm de marş rapid, o aprovizionare mai bună şi inducerea unei păreri greşite duşmanului asupra puterii efectivelor sale. Cronica moldo-germană relatează: „Atunci s-au unit toate cetele împreună, noaptea, încât Radul voievod, nici oastea lui, nu ştiau nimic despre aceştia şi nu credeau altfel, decât că erau aşa de puţini, câţi văzuseră dintr-înşii”.
Domnul muntean a avut l-a dispoziţie doar două zile pentru a se pregăti. Principalele cronici interne prezintă amănunţit evenimentele: Letopiseţul anonim al Moldovei arată că luptele au început „la 18, joi, la locul numit pârâul Vodna. Şi acolo s-au bătut până seara, asemenea şi vineri şi sâmbătă până seara, care este 20 ale aceleiaşi luni” (Cronicile slavo-române).

24 noiembrie 1473. Asediul cetăţii Dâmboviţa. În 20 noiembrie, 1473, Radu cel Frumos, după ce a pierdut lupta de pe Vodna, se refugiază cu toată oastea în cetatea din Bucureşti, numită în cronica lui Ştefan cel Mare descoperită de Oligierd Gorka,”cetatea de scaun Dâmboviţa”. După un asediu care a durat câteva zile, cetatea este cucerită, Radu cel Frumos părăsind fortificaţia în toiul nopţii.. În 24 noiembrie 1473, moldovenii pătrund în cetate, iar conform letopiseţului lui Grigore Ureche, Ştefan a dobândit Cetatea Dâmboviţei punând mâna pe întreaga vistierie a ţării, toate steagurile,carele de asalt, pe soţia şi fiica lui  Radu cel Frumos, Voichiţa, pe care o şi va lua de nevastă.

28 noiembrie 1473. Bătălia de la Gherghiţa.  Pe data de 28 noiembrie, fiind informat că domnitorul muntean, sprijinit de 13000 de turci şi 6000 de munteni se apropie de Bucureşti, Ştefan cel Mare s- a retras din cetatea Dâmboviţei lângă o pădure aşteptând ajutor din Moldova.  În lupta care s-a dat, oastea turco-munteană a fost învinsă, iar 2300 de oameni, luaţi prizonieri, au fost traşi în ţeapă “ unul peste altul, puşi cruciş şi cu ţeapa înfiptă prin buric”. După  doua zile, aflând că alte trupe turceşti se apropie, Ştefan îl instalează pe tron pe Laiotă Basarab după care se retrage în Moldova.  Numai patru săptămâni a durat domnia acestuia în Ţara Românească, căci la 20 decembrie un număr de 17000 de oşteni din garnizoana turcească a Giurgiului, împreună cu 12000 de munteni şi cu domnul fugar, ajung în Bucureşti şi apoi până la Bârlad, în căutarea lui Laiotă.

1 octombrie 1474. Bătălia de la Teleajen. După o incursiune pe data de 14 martie 1474, de a-l impune iar la tronul Munteniei pe Laiotă Basarab, eşuată însă din cauza timpului nefavorabil, pe 1 octombrie Ştefan cel Mare atacă şi distruge cetatea Teleajen, reinstalându-l domnitor pe favoritul său.

10 ianuarie 1475. Bătălia de la Podul Înalt. Furioşi din cauza amestecului lui Ştefan în treburile Ţării Româneşti, a morţii lui Radu cel Frumos, protejatul sultanului şi a neplăţii birului convenit, turcii îi solicită domnului moldovean să se prezinte personal pentru a achita tributul restant din 1471.Văzând că Ştefan nu se conformează ultimatumului dat, Mehmed al II-lea ordonă oastei, care lupta în Albania, să plece împotriva Moldovei. Sub conducerea lui Suleyman Paşa, 30 000 de cavalerişti şi 60 000 de infanterişti, la care se adaugă 17000 de munteni, ajung fără probleme la Bârlad, la începutul lunii decembrie. Oastea lui Ştefan, bine echipată, conform cronicarului turc Kemal Paşa Zade, era formata din 14000 de moldoveni, alături de 26 000 de unguri conduşi de voievodul Transilvaniei, Balázs Magyar, 5000 de secui şi 2000 de polonezi. În urma luptei dintre cele două armate, care a avut loc la Vaslui, turcii au cunoscut cea mai dezastruoasă înfrângere din istoria lor, peste 40 000 de oameni fiind ucişi, iar alţi 4000 au căzut prizonieri. Victoria şi-a asumat-o însă regele Matei Corvin, care se lăuda în faţa papei că domnul Moldovei era unul din căpitanii săi.

26 iulie 1476. Bătălia de la Valea Albă. Dezastrul armatei otomane, cu un an în urmă, nu putea să rămână nepedepsit de cuceritorul Constantinopolelui, care comandă personal campania din 1476, aducând în Moldova forţe evaluate de sursele contemporane între 90 000 şi 150 000 de oameni, plus un contingent de trupe muntene, de 10 000 – 12 000 de luptători, puşi la dispoziţie de domnul muntean, Laiota Basarab, trecut de partea otomanilor. În acelaşi timp, porunceşte tătarilor să prade Moldova, pentru a slăbi şi mai mult apărarea ţării. Fără a primi ajutor de la poloni sau de la unguri, Ştefan este nevoit să opună armatei invadatoare doar 12 000 de oşteni. După ce a stat ascuns o perioadă, fiind căutat cu îndârjire de turci timp de peste 40 de zile, la 25 iulie 1476, domnul moldovean atacă avangarda otomană condusă de beylerbey-ul Rumeliei, Süleyman Hadâmbul, pe care-l învinsese la Vaslui. Provoacă mari pierderi, dar sosirea spahiilor îl obligă să se retragă în tabăra întărită, la adăpostul artileriei. A doua zi, pe 26 iulie 1476, după un duel de artilerie, turcii atacă cu infanteria formată din azapi, care este respinsă, cu mari pierderi. Sultanul porneşte atacul decisiv în fruntea ienicerilor, iar Ştefan, după o rezistenţă înverşunată, copleşit de numărul adversarilor, este nevoit să abandoneze tabăra şi să se retragă în pădure.
În acest timp, otomanii îl căutau din nou pe Ştefan cel Mare. Acesta îşi pierduse încrederea moldovenilor care îl acuzau că se comportă “ca un tiran, ca un chinuitor şi călău”. Spre sfârşitul lunii august, chinuiţi de foamete şi de ciumă, turcii încep retragerea. Urmările campaniei din 1476 în Moldova au fost dramatice: ţara a fost devastată de raidurile tătărăşti şi otomane, multe bunuri au fost jefuite, activităţile economice au fost perturbate. Conştient că lupta cu Imperiul Otoman nu poate fi câştigată pe termen lung, Ştefan va accepta să plătească din nou tribut sultanului, din a doua jumătate a anului 1479.

16 noiembrie 1476. Asediul Bucureştiului. Pentru a clarifica situaţia din Ţara Românească, Ştefan cel Mare, alături de trupe transilvănene comandate de Ştefan Bathory, lângă care se afla Vlad Ţepeş, ocupă Târgoviştea la 9 noiembrie 1476, înaintând spre Bucureşti. În urma conflictului câştigat împotriva trupelor lui Laiotă Basarab, sprijinite de 18 000 de turci, Stefan  şi Matei Corvin şi-au făcut intrarea triumfala în Bucureşti şi l-au reinstalat pe tron pe Ţepeş.

Bătălia din noiembrie 1477. După plecarea lui Stefan, Laiotă, susţinut de turci, s-a reîntors, ucigându-l pe Vlad Ţepeş şi pe cei 200 de moldoveni care îi asigurau paza. La sfârştul anului 1477, Ştefan revine in fruntea unei armate şi îl instalează pe tronul Munteniei pe Basarab cel Tânăr, zis Ţepeluş din cauza faptului că imita pedepsele lui Vlad Ţepeş.

Bătălia de la 1 iunie 1480. Nemulţumit că Ţepeluş a trecut de partea turcilor, implicându-se chiar în campania acestora din Transilvania din 1479, Ştefan a decis să-l înlocuiască de pe tron cu Mircea, un fiu natural al lui Vlad Dracul. Acest lucru n-a fost posibil în urma refuzului boierilor din Râmneasca, Brăila şi Buzău care i-au răspuns în zeflemea lui Ştefan:”Dacă ţi-e fiu şi vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să fie după moartea ta domn în locul tău, iar pe mama sa ia-o să-ţi fie doamnă, cum au ţinut-o în ţara asta toţi pescarii din Brăila”. Conform secretarului soţiei lui Matei Corvin, Ştefan, în înţelegere cu transilvănenii, a concentrat 60000 de ostaşi şi a pătruns în Muntenia, unde Ţepeluş, deşi sprijinit de o puternică oaste turcească, a suferit o înfrângere dezastruoasă, pierzând 8000 de oameni.

8 iulie 1481. Bătălia de la Râmnic.Cu ajutor turcesc, Ţepeluş a revenit pe tronul Munteniei la scurt timp după retragerea trupelor moldoveneşti şi transilvănene.Convins că Ştefan nu-l va accepta domn, a intervenit pe lângă Ali beg, care conducea o puternică oaste cantonată în
Ţara Românească, să atace Moldova. Acest lucru a avut loc pe data de 25 aprilie 1481, nu înainte de a se fi încheiat consolidarea fortificaţiilor cetăţii de la Crăciuna. Acţiunea s-a încheiat însă brusc, din cauza morţii lui Mahomed al II-lea, dar Ştefan a decis totuşi să pedepsească îndrăzneala lui Ţepeluş şi să-l înlocuiască de la domnie. La începutul lunii iulie a pătruns cu oastea în Muntenia şi, în ziua de 8 iulie, la Râmnic, armata munteană a suferit un dezastru, Ţepeluş însuşi reuşind cu greu să scape însoţit doar de trei oameni.

10 martie 1482. Asediul cetăţii Crăciuna. Voind să-şi consolideze apărarea graniţei dinspre Ţara Românească, Ştefan ocupă şi anexează cetatea Crăciuna, construită de Radu cel Frumos, precum şi întreaga regiune a Putnei.

16 noiembrie 1485. Bătălia de la Cătlăbuga.  Ca răspuns la încercarea domnului Moldovei de a recupera cetăţile maritime, Chilia şi Cetatea Albă, pierdute uşor pe 14 respectiv 24 iulie 1484, sultanul Bayazid II (1481 – 1512) trimite o oaste otomano-tătară pentru înlocuirea acestuia cu un pretendent acceptat de boieri.
Astfel, noul paşă de Silistra, Bali bey Malkocioglu, pătrunde cu soldaţii săi în Moldova, incendiind pe 19 septembrie oraşul Suceava. Grosul oştirii sale rămâne între Prut şi Nistru, el trimiţând doar avangărzile să atace. Ştefan, alături de 3 000 cavaleri poloni puşi la dispoziţie de regele Cazimir al IV-lea, nu s-a confruntat direct cu aceste oşti, ci le-a atras în locuri strâmte, ca să le poată lovi mai bine: „Şi astfel, fiind pretutindeni bătuţi de Ştefan, turcii au fost nevoiţi să iasă din ţara lui” (cronicarul polon Bielski).
Bătălia finală s-a dat în apropiere de Chilia, la Cătlăbuga, victoria fiind evidenţiată şi în Cronica lituaniană: „deodată oastea turcească şi hoarda întreagă cu mare strigăt i-a lovit pe ai noştri şi trei ceasuri a fost mare bătălie, când polonii au început să intre în dezordine, să plece cu toţii şi i-au dus pe turci spre rezerva [moldovenilor] … Acolo toţi turcii au fost înfrânţi pe capete”. Au rămas pe câmpul de luptă 8 000 de otomani şi 3 000 de creştini

6 Martie 1486. Bătălia de la Şcheia. Confruntare în cadrul expediţiei otomane ce are ca scop înlocuirea lui Ştefan cel Mare, cu pretendentul Petru Hronoda (“şchiopul”), un presupus fiu al lui Petru Aron. Sultanul Baiazid al II-lea încredinţează atacul asupra Moldovei aceluiaşi paşă de Silistra, Bali bey Malcocioglu, însoţit de alţi doi comandanţi, Ali bey şi Iskender bey, cu ordinul de a-l îndepărta pe recalcitrantul domn.
Otomanii au trecut Dunărea pe la Isaccea, la 19 februarie 1486, iar peste câteva zile au trecut Prutul. Alături de oştile muntene, înaintează spre Siret, îndreptându-se spre Suceava. În apropiere de Roman, Ştefan cel Mare le iese în întâmpinare, la Şcheia (Bulgari), cu o parte din armată. În prima parte a bătăliei, oştile lui Ştefan sunt învinse: „a bătut Petru Hronoda pe Ştefan voievod şi a câştigat lupta şi Ştefan voievod a căzut de pe cal şi a zăcut printre morţi de dimineaţă până la prânz. Atunci a venit călare un boier, cu numele Purice, care a recunoscut pe Ştefan voievod. Atunci a scos pe voievod de acolo, de şi-a adunat oastea lui, şi a trimis la Petru voievod pe un boier, anume Pântece, care s-a supus lui Petru voievod şi l-a scos afară din bătălie, după ce l-a convins că de acum câştigase bătălia. Şi cu ceata lui au tăiat capul lui Petru voievod şi au adus capul lui Ştefan voievod. Astfel, a rămas Ştefan voievod stăpân în ţară, cu ajutorul lui Dumnezeu”. (Cronicile slavo-române).
Cei doi boieri ai lui Ştefan, Purice şi Pântece, au schimbat situaţia, recuperarea domnului şi uciderea pretendentului au dus la mobilizarea trupelor şi la victoria moldovenilor.
Consecinţa cea mai importantă a acestor ultime conflicte cu otomanii a fost încheierea păcii cu sultanul, în acelaşi an (1486) Ştefan cel Mare fiind de acord şi cu plata tributului.

 26 octombrie 1497. Bătălia de la Codrii Cosminului. Relaţiile domnului Moldovei cu Polonia erau tensionate încă din 1490 – 1491, când oştile moldovene au întreprins acţiuni în Pocuţia şi Podolia, cucerind cetăţile Snyatin şi Halici şi asediind Colomeea.
Devenit rege al Poloniei în 1492, Ioan I Albert s-a simţit dator să scoată Moldova de sub suzeranitate maghiară şi de a o anexa regatului său. Totodată, intenţiona să-l instaleze pe fratele său, Sigismund, lipsit atunci de apanaj, pe tronul Moldovei.
Asupra scopului real al campaniei din 1497, soldată cu bătălia de la Codrii Cosminului, specialiştii nu s-au pus de acord. Unii consideră că aceasta a avut ca pretext eliberarea Chiliei şi Cetăţii Albe de sub stăpânire turcească, fiind în realitate îndreptată împotriva Moldovei, în timp ce alţii susţin că, pornind împotriva turcilor, Ioan Albert s-a văzut sabotat de Ştefan, care exact în acel moment a rupt relaţiile de vasalitate cu regele polon,  şi de aceea a decis, chiar în timpul campaniei, schimbarea acestuia.
Cert este că, pornit la mijlocul lunii august 1497 în fruntea a  80.000 de soldaţi, Ioan Albert schimbă brusc direcţia şi ajunge sub zidurile Sucevei (24 august), pe care o asediază. Aflat cu oastea Moldovei la Roman, Ştefan primeşte un ajutor consistent din partea regelui Ungariei, Vladislav al II-lea, care-i trimite 12.000 de oşteni sub comanda voievodului transilvănean Bartolomeu Drágffy. Domnul Ţării Româneşti, Radu cel Mare, vasal turc, trimite şi el în sprijinul lui Ştefan un corp de cavalerie de 10000 de oşteni, iar turcii, care concentraseră importante efective la Dunăre, trimit circa 2.000 de oameni, câţi solicitase domnul Moldovei.
Cetatea Suceava, apărată sub comanda lui Luca Arbore, a rezistat eroic timp de trei săptămâni, până la 18 octombrie 1497, când atacatorii au fost înconjuraţi de forţele principale ale lui Ştefan. Sub medierea voievodului Transilvaniei, mandatat de regele Ungariei să-i împace pe beligeranţi, Ştefan acceptă încheierea unui armistiţiu, punând însă condiţia ca armata polonă să se retragă pe acelaşi traseu pe care venise, pentru a evita devastarea şi a altor regiuni.
La 19 octombrie, deşi nemulţumit de atitudinea fratelui său, Vladislav al II-lea al Ungariei, Ioan Albert începe retragerea. De la Siret, el preferă un alt drum, mai scurt decât cel convenit, spre Cernăuţi. Profitând de această abatere, folosită mai mult ca pretext, Ştefan urmăreşte oastea polonă prinzând-o într-o ambuscadă, în Codrii Cosminului, la 26 octombrie 1497. Polonii au suferit pierderi grele, mii de morţi şi prizonieri, după cele mai multe surse (c. 4.000, după Letopiseţul de la Novgorod). Ştefan a urmărit în continuare oastea polonă, până la Cernăuţi, atacând-o şi hărţuind-o permanent, astfel încât campania din Moldova a fost un adevărat dezastru pentru Ioan Albert.
Pacea dintre cele două părţi este restabilită prin tratatul de la Hârlău (iulie. 1499), care înlătură suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei, fiind încheiată de pe poziţii de egalitate.

Iunie-Iulie 1498. Asediul cetăţilor Trembolwa, Buczacz şi Podhaetz. Devenit vasal al turcilor, Ştefan cel Mare a dat, în mai 1498,  cale liberă acestora  să  atace regiunile nordice ale Poloniei, iar de la jumătatea  anului a participat şi el la prădarea regiunilor sudice. În aceste condiţii, la 22 iunie 1498, Ştefan pătrunde în Polonia, decimată de o ciumă de proporţii, unde ocupă şi incendiază localităţile Trembolwa, Buczacz şi Podhaetz, apropiindu-se de Lwow, de unde s-a îndreptat către Halici şi Przemsyl, pustiind satele şi oraşele.



Voteaza articol
4.43

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (8 postat):

IQ100 on 25/09/2012 10:56:12
avatar
sfant??
Thumbs Up Thumbs Down
0
Mirapov on 15/11/2012 10:04:41
avatar
Stefan cel mare si (mai nou, declarat de pitifelnicii ortodocsi) sfant. Ce om, ce caracter... :)))
Thumbs Up Thumbs Down
0
Stefania on 11/04/2014 12:33:40
avatar
IMPRESIONANT!
Istoria este o succesiune de tradari, durere, nedreptati, josnicie, sublim si ... omenesc. Imi pot imagina cate nelinisti, cate indoieli, cate dorinte nobile sau condamnabile au framantat sufletele norodului, in general si ale monarhilor in special! Felul cum le-au gasit sau nu rezolvarea a depins in cea mai mare masura de conditiile reale ale timpului trait de fiecare in parte si de aptitudinea de conducator a fiecaruia. Domnul Stefan, care constat ca deranjeaza grozav in ultima vreme "sensibilitatea" moftangiilor, a fost, este si va ramane in istoria universala una dintre cele mai puternice personalitati prin curajul, devotamentul si modul inteligent in care a actionat in conditiile in care altii, care s-au facut de ras chiar si la umbra aliantelor foarte asemanatoare cu cele din ziua de azi - dovada ca nu au evoluat de sute de ani - si la adapostul unor pozitii geografice privilegiate.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Gheorghiu on 27/04/2014 21:04:46
avatar
Nu stiu cat a fost de sfant...Dar cu siguranta a fost Mare!!!Curaj(sa infrunti cu 12000 de oameni o armata de 150000 si condusa nu de oricine,ci de insusi cuceritorul Connstantinopolului),abilitate militara si politica
Thumbs Up Thumbs Down
0
mitru on 16/07/2015 18:05:14
avatar
Dnu` Mirapov pot sa pun gaj capul meu ca a fost un om mai mare decat vei fi dumneata in veci si ca aveau un caracter pe care de`asemeni nu`l vei avea vreodata :)
Thumbs Up Thumbs Down
0
Sergiu on 28/08/2015 09:27:20
avatar
Stefan a fost cu siguranta Mare, dar nu trebuie ridiculizat prin exagerari. A domnit multa vreme, a castigat multe batalii, a construit multe, dar tot timpul a fost vasalul cuiva, si mai mult cotiza la turci decat nu. La Chiilia, Vlad tepes i-a dat peste nas. La Baia, cu toata "victoria", n-a facut nici un prizonier, si steagurile i-au fost capturate de Matei Corvion. Daca l-a invins atat de bine, de ce i-a recunoscut suzeranitatea? victoriile cu turcii sunt reale, si el era comandantul, dar se obisnuieste omiterea contributiei ajutorului maghiar si polonez. Victoriile din Tara Romaneasca sunt reale, dar iarasi, sunt rezultatele unui sprijin a cel putin a unei parti a boierilor munteni si a Ungariei/voievodului din Transilvania, nu a fost singur impotriva tuturor. Codrii Cosminului, daca este adevarat, este rezultatul unei incalcari grave a dreptului international din acea vreme, plus a sprijinului turc si maghiar. Asa ca trebuie sa se lase mai moale cu exceptionalitatea lui Stefan cel Mare, pentru ca a fost mare domnitor, dar nu supraom.
Thumbs Up Thumbs Down
0
ionut on 11/10/2015 21:30:35
avatar
Sictir, cu articolul vostru. Stefan a invins la Baia. Unde crucea mamii voastre a fost Stefan "speriat", din moment ce l-a hartuit incontinuu pe Corvin, de la Oituz pana la Baia? Circa 15 zile a durat deplasarea lui Corvin, in conditii vitrege,sub atacuri. Lupta de la Baia a fost o victorie pt Stefan , atata timp cat ungurii s-au carat (desi erau mult mai numerosi) inclusiv regele lor fiind ranit. Bai jegurilor!
Thumbs Up Thumbs Down
0
nicolaae scheianu on 11/05/2016 11:20:03
avatar
Articole scrise de niste frustrati de doi bani... Sub aparentţa de oameni care , chipurile, spun adevărul, îşi rescriu micimea şi neîmplinirile. Acestor soiuri de oameni tot ce e românesc le pute, după mintea lor înfierbântată ei ar fi singurii care ar merita sa iasa in faţă ca păduchii şi să conducă lumea. Într-un fel şi Boia, cam tot pe acolo e! Mi-e silă...
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat