Acasa | Controverse | Burebista sau cum să creezi un mit din nimic

Burebista sau cum să creezi un mit din nimic


image

Lipsa de eroi veritabili din istoriografia româna, a obligat mulţi istorici să-i creeze cu riscul interpretării forţate a izvoarelor şi evidentelor arheologice. Cu trecerea timpului şi a îndepărtării de propaganda ceauşistă în care strămoşii ţării erau toti ba sfinţi, ba Mari, ba cei mai viteji, devine evident că aceştia respectau întru totul cutumele vremurilor lor, cu bune şi cu rele, fiind prea puţin doritori să rămână în cărţile de istorie scrise de urmaşii lor. Se trece prea usor peste faptul că toţi domnitorii români au fost vasali, se sterg pasaje care nu ne fac cinste, cum ar fi continuarea descrierii geţilor de către Herodot, sau pur şi simplu se completează lacune de timp şi informaţii cu speculaţii care au doar o vagă tangenţă cu realitatea istorică.

Unul dintre cei care au marcat începuturile formării poporului roman, despre care s-au scris cărţi întregi este Burebista. Deşi istoricii români cunosc fiecare amănunt din viaţa lui, exista doar trei menţionări de-a lungul istoriei despre el, restul fiind simple presupuneri sau abordări subiective. Astfel, după H. Daicoviciu şi I.H. Crişan, Burebista a creat un stat centralizat, după M. Macrea şi D.Pippidi, o uniune de triburi, C.Daicoviciu merge pe ideea unui stat sclavagist de tip militar, I.H. Crisan pe unul de tip tribal iar Karl Strober propune doar o formaţiune politică şi militară efemeră. Într-una dintre cele trei mentionări, este vorba de Geografia lui Strabon, se precizează :

 “Regele lucra în înţelegere cu el [este vorba de Zamolxis] fiindcă vedea că oamenii ajunseseră [datorită lui] mult mai ascultători decât înainte. Căci supuşii lui credeau că [regele] dă poruncile sfătuit de zei. Obiceiul acesta a continuat până în zilele noastre, pentru că mereu se găsea cineva gata să-l sfătuiască pe rege — şi acelui om geţii îi spuneau zeu. Muntele [unde se afla peştera] a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa. I se zicea Cogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el. Pe când domnea asupra geţilor Burebista — împotriva cărora s-a pregătit să pornească divinul Caesar —, cinstirea mai sus amintită o avea Decaineos.

Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, Burebista, bărbat get, l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani. Căci trecând plin de îndrăzneală Dunărea şi jefuind Thracia — până în Macedonia şi Illyria —, a pustiit pe celţii care erau amestecaţi cu tracii şi cu illirii [i-a nimicit pe de-a întregul pe boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros şi pe taurisci. Spre a ţine în ascultare poporul, el şi-a luat ca ajutor pe Deceneu, un magician care rătăcise multă vreme prin Egipt, învăţând acolo unele semne de prorocire, mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit şi zeu, aşa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau [geţii], este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin. Cât despre Burebista, acesta a pierit din pricina unei răscoale, mai înainte ca romanii să apuce a trimite o armată împotriva lui. Urmaşii acestuia la domnie s-au dezbinat, fărâmiţând puterea în mai multe părţi. De curând, când Caesar Augustus a trimis o armată împotriva lor, puterea era împărţită în cinci părţi. Atunci însă stăpânirea se împărţise în patru. Astfel de împărţiri sunt vremelnice şi se schimbă când într-un fel, când într-altul.”

Cel de-al doilea izvor, pe marginea căruia s-a născut o întreagă controversă, este o simplă inscripţie descoperită la Dionysopolis, azi Balcic, în cinstea unui cetăţean de vază local, Acornion, care a negociat cu Burebista să nu le distrugă oraşul.

[Acornion al lui Dionysios a condus o solie] pe cheltuiala sa […], călătorind departe, împreună cu tovarăşii săi de drum […]; ajungând la Argedava la tatăl [acestuia] şi întâlnindu-l, a obţinut în acelaşi timp de la el bunăvoinţă pentru oraş [...] şi a dezlegat poporul [de tributul datorat]. Devenind apoi preot al Marelui Zeu, a săvârşit cu pietate procesiunile şi jertfele, iar din carnea jertfelor a împărţit şi cetăţenilor. Ales preot al zeului Sarapis, tot aşa a susţinut cheltuielile după cuviinţă şi cu tragere de inimă. Cum zeul eponim al oraşului, Dionysos, nu mai avusese preot de mai mulţi ani, iar el fiind aclamat de concetăţeni, s-a consacrat acestei slujbe şi, luând coroana zeului, pe vremea când Caius Antonius îşi stabilise aci cartierul de iarnă, a îndeplinit procesiunile şi jertfele frumos şi măreţ, iar carnea le-a dat-o cetăţenilor din belşug. Şi luând coroana zeilor din Samothrace pe viaţă, a săvârşit procesiunile şi jerfele pentru iniţiaţii misterelor şi pentru oraş. Iar mai de curând, devenind regele Burebista cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Thracia şi stăpânind toată ţara de dincolo de fluviu şi pe cea de dincoace, a ajuns şi la acesta în cea dintâi şi cea mai mare prietenie şi a obţinut cele mai bune foloase pentru patria sa, vorbindu-i totdeauna şi dându-i sfaturi în cele mai importante treburi şi atrăgând bunăvoinţa regelui pentru mântuirea oraşului. Iar în toate celelalte prilejuri s-a oferit fără cruţare pentru îndeplinirea solii lor oraşului şi şi-a asumat fără şovăire sarcini primejdioase ca să contribuie în tot felul la binele patriei sale. Şi fiind el trimis ca sol de către regele Burebista la imperatorul roman Cnaeus Pompeius fiul lui Cnaeus şi întâlnindu-l pe acesta în Macedonia, lângă Heraclea Lyncestis, a dus la capăt nu numai treburile regelui, câştigând buna dispoziţie a romanilor faţă de rege, dar şi pentru patria sa a negociat cu foarte frumoase rezultate. Îndeobşte, în orice stare a împrejurărilor dăruindu-se cu trup şi suflet, luându-şi din ale vieţii pentru a susţine cheltuielile şi învigorând din averea sa unele din dregătoriile oraşului, el arătă cel mai mare zel pentru ridicarea patriei sale. Aşadar, pentru ca şi poporul să arate că cinsteşte pe bărbaţii cei buni şi destoinici şi care îi fac bine, Sfatul şi Poporul hotărăsc să fie lăudat Acornion al lui Dionysios pentru acestea şi să fie încununat la sărbătorile lui Dionysos cu o coroană de aur şi onorat cu o statuie de bronz, apoi să mai fie încununat şi pe viitor, în fiecare an la sărbătorile lui Dionysos, cu o coroană de aur şi să i se dea pentru ridicarea statuii locul cel mai de vază din agora“

Cea de-a treia sursă este total nerelevantă, fiind vorba de un paragraf scris în sec 6, deci la 600 de ani distanţă, de Iordanes, care avea prostul obicei de a-i încurca mereu pe geţi cu goţi:” Apoi, în timpul domniei la goti a lui Burebista, a venit în Gotia Deceneu, pe vremea când Sylla a pus mâna pe putere la Roma. Primindu-l pe Deceneu, Burebista i-a dat o putere aproape regală.

După sfatul acestuia, gotii au început să pustiiască pământurile germanilor pe care acuma le stăpânesc francii …

Comunicând acestea  şi alte multe goţilor cu măiestrie, Deceneu a devenit în ochii lor o fiinţă miraculoasă, încât a condus nu numai pe oamenii de rând, dar chiar şi pe regi, căci atunci a ales dintre ei pe bărbații mai de seamă şi mai înţelepţi pe care i-a învăţat  teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinităţi şi sanctuare făcându-i preoţi şi le-a dat numele de pilleati, fiindcă, după cum cred, având capetele acoperite cu o tiara, pe care o numim cu un alt termen pilleus, ei făceau sacrificii.

Restul poporului a dat ordin să se numească capillati, nume pe care goţii îl reamintesc până astăzi în cântecele lor, deoarece i-au dat o mare consideraţie

Iar după moartea lui Deceneu, ei au avut în aproape aceeaşi veneraţie pe Comosicus, fiindcă era tot aşa de iscusit.”

Acesta era considerat la ei şi ca rege şi ca preot suprem şi ca judecător, datorită priceperii sale şi împărţea poporului dreptate ca ultimă instanţă.

Părăsind şiacestă viaţă, s-a urcat pe tron, ca rege al goţilor, Coryllus, care a condus timp de 40 de ani popoarele sale din Dacia”.

In baza acestor trei menţionări, şi nimic altceva, Burebista, care pare descris mai mult ca un jefuitor decât ca un personaj mânat de intenţii nobile, a devenit unul dintre miturile fondatoare ale unui popor în căutare de repere istorice şi morale.

 



Voteaza articol
3.20

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat