Acasa | Controverse | Decebal, un rege lipsit de onoare

Decebal, un rege lipsit de onoare


image

 

Conform lui Strabo, numele original al dacilor era dahai sau daoi. Etimologia cuvântului provine din iranianul “dahae”, care însemna lup.  Tribul dahailor era cunoscut ca fiind unul şamanic şi trăia precum lupii, cu tradiţii şi religii străvechi. Vechii indieni cunoşteau o populaţie daha, descrisă în Rig Veda ca duşmani ai tribului Arya, şi care era numită” brahma-dvisah” sau “ cei fără credinţă”. Herodot se referea la daoi ca unul din triburile nomade iraniene, alături de dropicani, mardiani şi sagarţi. Prima menţionare a numelui “daha” apare în rebeliunea împotriva regelui median Astyages, în anul 550 b.C, ca vasali a pasargadaţilor şi maraphilor. O altă menţionare apare în celebra “inscripţia – daeva”  a regelui ahamenid Xerxes I( 486-465 i.e.n), unde dahaii sunt trecuţi ca locuind la periferia imperiului.

Soldaţii daha sunt descrişi ca arcaşi călare pe listele armatei persane care a luptat împotriva lui Alexandru cel Mare, la Gaugamela ( 331 i.e.n). Arrian din Nicomedia şi Curtius Rufus îi plasează în aripa stângă a oştii persane, alături de bactrieni şi aracosieni.  Ptolomeu din Alexandria şi Tacitus scriu în operele lor  că triburi ale dahailor locuiau la marginea deşertului Karakorum, în ţinuturile Margiana şi Areia fiind responsabile  de evenimentele din anul 300 i.e.n, când oraşele Alexandreia şi Heracleeia, capitalele acestor regiuni, au fost distruse.

În urma invaziilor scite din sec.III i.e.n., o parte a populaţiei daha, tribul Sparnoi sau Parni, se stabileşte în nordul regiunii Hyrcania, de-a lungul ţărmurilor sud- estice ale mării Caspice, zona actualului Daghestan, iar triburile Xantioi şi Pissouroi în partea de nord a anticei Areia. Sparnoii, conduşi de Arsace, viitorul fondator al imperiului part, s-au ocupat o bună perioadă cu controlul drumurilor dintre Hyrcania şi platoul Iranian, în sud, şi din vechea Choresmania în nord, fiind supranumiţi” tâlharii’. Renumele lor era atât de puternic încât apar în legendele iraniene ca fiind cei care l-au ucis pe zeul Zarathustra, deşi între cele două prezenţe erau peste cinci secole diferenţă. În anul 247 i.e.n., o parte a parnilor invadează  platoul iranian, îi detronează pe seleucizi şi preiau conducerea regatului pe care îl stăpânesc până la jumătatea  sec.III e.n, în timp ce altă parte se îndreaptă către nordul şi vestul Mării Negre, aşezându-se în aceste ţinuturi.

Primele contacte cu romanii

Aici dacii au avut dese neînţelegeri cu un trib vecin, cel al bastarnilor, care migraseră din regiunea baltică pe la 200 î.Hr.,şi se stabiliseră în partea de est a Carpaţilor Orientali. La conflictele lor participau şi dardanii şi alte triburi din sud şi acest lucru a generat şi unele confruntări aprige cu romanii, care-şi extindeau influenţa de-a lungul coastei adriatice, în a doua jumătate a sec.II.î.Hr. Afectaţi de primul contact cu Roma, dacii s-au retras, reluând luptele între ei. Goana către est a romanilor i-a adus din nou pe daci în conflict cu aceştia. Pe la anul 60 î.Hr., o armată condusă de Antonius Hybrida a fost învinsă lângă Histria. În anul 29 î.Hr., Marcus Crassus a dus o campanie împotriva dacilor, dar nu a reuşit să-i supună, ceea ce i-a încurajat să desfăşoare în continuare raiduri de jaf în Moesia ori de câte ori Dunărea îngheţată le dădea prilejul. În timpul dinastiei Flaviilor, frontiera danubiană a devenit tot mai primejdioasă. Nu doar dacii, ci şi vecinii lor roxolanii, au început să lanseze incursiuni tot mai ample şi feroce. Vespasian a fortificat frontiera şi a trimis mai multe trupe în regiune, dar măsura lui a dus doar la o întrerupere a ostilităţilor.

Furtuna a reizbucnit în anul 85 d.Hr., în timpul domniei mezinului lui Vespasian, Domiţian. Dacii s-au împrăştiat peste Dunăre şi s-au pornit să jefuiască vârtos Moesia, distrugând ferme, forturi şi zdrobind orice rezistenţă pe care romanii reuşeau să o opună. Guvernatorul provinciei, Opius Sabinus, a fost ucis şi numărul uriaş al invadatorilor i-a obligat pe legionar să se baricadeze în castre şi să aştepte întăriri. Când acestea au venit, erau conduse de însuşi Domitian, deşi Vespasian a lăsat gestionarea campaniei în seama veteranului Cornelius Fuscus. Fuscus i-a alungat rapid pe daci din Moesia, dar, cum aceştia porniseră mai degrabă pe jaf decât pe cucerire, probabil că urmau să plece oricum. Domiţian a hotărât că acestor barbari obraznici li se cuvine o lecţie şi i-a poruncit lui Fuscus să treacă Dunărea, pentru o expediţie de pedepsire. Conform istoricului Cassius Dio, trupele dacice erau conduse de un anume Diurpaneus, poreclit Decebal, care însemna “cel viteaz”, ce tocmai preluase puterea de la bătrânul rege Duras.”Domitian a pregătit o expediţie împotriva acestui neam, dar s-a abţinut să fie un participant activ. Decebal, regele dacilor, a trimis soli la Domiţian, cerând pace; dar în loc să accepte pacea, împăratul l-a trimis pe Fuscus împotriva dacilor, cu o mare armată. De astă dată, cererea de pace a fost o insultă dinadins făcută. Căci Decebal cerea ca fiecare roman să-i plătească, în schimbul păcii, un tribut de doi oboli. Dacă nu plăteau, dacii ar fi declanşat războiul şi ar fi prăvălit o mulţime de nenorociri asupra romanilor”.

În lupta ce a urmat, venerabilul general Fuscus şi-a pierdut viaţa iar Legiunea a Cincea “ Alaudae”, serios lovită, s-a retras în Moesia. Roma a reacţionat însă rapid şi în anul 88, Legiunea a Patra ”Flavia Felix” a pătruns în Dacia printr-un punct numit Porţile De Fier. Nu departe de aici, la Tapae, romanii au răzbunat pieirea lui Fuscus printr-o victorie răsunătoare. Vezinas, al doilea lider dac după Decebal, a scăpat doar prefăcându-se mort şi furişându-se noaptea de pe câmpul de luptă. Din fericire pentru Decebal, sezonul de campanie era pe sfârşite şi romanii nu doreau să ierneze într-un teritoriu ostil. Cum răzvrătirile împotriva autorităţii Romei au izbucnit de-a lungul întregii frontiere danubiene, ambele părţi erau pregătite să încheie un armistiţiu. Decebal s-a arătat gata să facă un act de supunere faţă de romani şi în schimb a primit din partea lui Domiţian nu doar subsidii anuale dar şi meşteri şi ingineri pentru a întări defensiva regatului său. Regele dac, temător, nu a dorit să vină personal pentru a participa la ceremonia de încheiere a păcii, ci a trimis un prinţ pe nume Diegis, care a depus omagiul, primind în schimb o diademă din partea romanilor.

Opinia publică din Roma s-a revoltat însă la aflarea veştii că un barbar, deşi învins în luptă de legiunile romane, urma să primească tribut. Mai mult de atât, dacii începuseră să bată şi denari romani falşi, la Sarmisegetuza găsindu-se nu mai puţin de patru de astfel de monetării, creând o adevărată inflaţie în imperiu. Un alt conflict părea inevitabil. În anul 96, Domiţian a fost asasinat, locul lui fiind luat de Marcus Nerva, al cărui mare merit a fost alegerea succesorului ideal: Traian.” După ce a petrecut ceva timp la Roma, Traian a pornit campania împotriva dacilor; căci el nu uitase faptele lor mârşave din trecut şi era mohorât din cauza tributului pe care îl primeau anual. El observa cu îngrijorare că an de an, îngâmfarea şi puterea lor sporeau. Decebal, aflând de apropierea lui, s-a speriat, întrucât ştia că în ultimul război nu pe romani, ci pe Domiţian reuşise să-l invinga” (Cassius Dio. Istorii)

Traian:”Vom plăti cu fier, nu cu aur”

 În scurt timp Traian, în fruntea a zece legiuni romane, a ajuns la frontiera Daciei şi a început construcţia unui pod de vase peste Dunăre, pentru a pătrunde pe teritoriul dac. Decebal nu a dorit o confruntare imediată, ci s-a retras în căutarea unui loc potrivit, aşa cum făcuse cu Fuscus. Dar Traian îşi întărise armata cu mulţi auxiliari capabili să se mişte liber de-a lungul munţilor, lucru care a făcut organizarea unei ambuscade imposibilă. Când legiunile au ajuns la Tapae, scena înfrângerii dacice din 88, Decebal a preluat iniţiativa şi a atacat. Rezultatul luptei nefiind concludent, a revenit la campania sa de hărţuire iar romanii s-au retras în taberele pentru iernat. Iarna nu avea să treacă fără lupte, căci Decebal şi-a adunat aliaţii şi i-a trimis într-o expediţie peste Dunăre, în Moesia Inferior. Raidul nu a afectat însă situaţia militară şi în primăvară Traian era din nou gata de luptă. Îngrijorat, Decebal a cerut pacea, trimiţând drept soli mai mulţi nobili daci. Traian a răspuns trimiţând la rându-i doi ambasadori, Licinus Sura şi Claudius Livianus.

Decebal însă nu era pregătit să negocieze personal, astfel încât războiul a continuat. Eforturile disperate ale regelui dac nu au putut să blocheze înaintarea romanilor care au cucerit, una câte una, toate cetăţile dacilor, reuşind chiar să recupereze stindardele pierdute de Fuscus în campania din 86. După încă o încercare nereuşită de a-i înfrunta pe romani, Decebal s-a văzut nevoit să accepte termenii de pace propuşi de Traian. ”Cum generalul roman Maximus îi capturase sora şi totodată încă o cetate de-a sa, Decebal a primit fără împotrivire fiecare cerere făcută de romani- şi nu fiindcă ar fi vrut să respecte legământul de pace, ci pentru că voia să capete timp pentru a-şi reface forţele. Aşa încât el, mai fără voie, a promis să predea toate armele, maşinăriile de asediu şi inginerii, să înapoieze dezertorii, să-şi distrugă cetăţile şi să se retragă din teritoriile cucerite. El a promis că prietenii şi aliaţii Romei vor fi şi ai lui şi că nu va adăposti dezertorii romani şi nici nu va recruta soldaţi din cei ai Imperiului. Acestea s-au întâmplat după ce el a venit la Traian, s-a plecat la pământ în semn de supunere şi şi-a predat armele. A trimis şi soli Senatului, aşa încât senatorii să ştie ce s-a întâmplat şi să ratifice pacea”. (Cassius Dio. Istorii). De îndată ce Traian s-a îndreptat spre Roma, Decebal a început să-şi reconstruiască fortăreţele, să recruteze soldaţi şi  să recupereze armele la care, potrivit promisiunii făcute, ar fi trebuit să renunţe. Vestea despre violarea termenilor tratatului de pace a ajuns rapid la Roma, căci Traian lăsase o garnizoană la Sarmisegetuza. Cum un nou război părea imposibil de evitat, Decebal a acaparat o parte din pământurile iazigilor, un trib aliat Romei.

În 106, Traian s-a întors la punctul din care pornise - pe malurile Dunării, pregătind invadarea Daciei. Împăratul însă a fost la un pas să nu mai ajungă la Dunăre, spionii trimişi de Decebal fiind foarte aproape de a-l asasina, gest pe care Traian n-avea să-l ierte. Mai mult de atât, Decebal l-a invitat pe unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai împăratului, generalul Longinus, la o discuţie şi apoi, prin viclenie, l-a luat ostatic. Dar liderul dac s-a înşelat crezând că Longinus este instrumentul potrivit pentru a-l şantaja pe Traian. Generalul roman l-a convins pe un libert să-i procure otravă şi apoi l-a trimis în tabăra romană, sub pretextul de a negocia eliberarea sa. Furios, Decebal a trimis un alt prizonier, centurion roman, cu oferta de a-i preda lui Traian trupul neînsufleţit al prietenului său şi alţi zece captivi vii, în schimbul libertului care-l ajutase pe Longinus să se sinucidă. Traian l-a refuzat însă. Decebal nu mai era considerat un adversar onorabil şi, prin urmare, nu trebuia să se mai aştepte nici la milă şi nici la alte oferte de pace. Unul cate unul, aliaţii lui Decebal au încetat ostilităţile şi au căzut la înţelegere cu romanii, obligându-i pe daci să continue lupta singuri.

Formidabila campanie de hărţuire a luptătorilor daci a rămas fără efect, armata romană, împărţită în două, ajungând în faţa zidurilor Sarmisegetuzei la mijlocul verii lui 106. Încolţit, Decebal a preferat să fugă şi să se ascundă în tăria  munţilor Transilvaniei. Traian a cucerit cetatea după care a distrus-o din temelii. Ceea ce până atunci fusese un război, s-a transformat într-o vânătoare, prada fiind Decebal însuşi. Arheologii au reuşit să identifice cetăţile care l-au găzduit pe regele dac în acele zile. Potrivit unei tradiţii, simţind că nu mai are scăpare, Decebal şi-a invitat căpeteniile la un ultim ospăţ. Odată proviziile terminate, acesta şi-a retezat gâtul cu propria sabie. Dispariţia lui Decebal a dus la sfârşitul rezistenţei organizate a dacilor. Traian s-a întors la Roma aducând cu el capul lui Decebal şi mii de prizonieri care aveau să-şi găsească moartea în arenele romane. "Dupã ce a cucerit-o pentru prima oarã şi l-a învins pe Decebal,  puternicul Traian a adus romanilor...şi peste cinci sute de mii de bãrbaţi[ cât se poate de potriviţi pentru luptã, împreunã cu armele lor” (Ioannes Lydus.De magistratibus, II, 28). Populaţia autohtonă a fost fie exterminată ”mai târziu, când aveau rege pe Decebal - a fost pânã într-atâta zdrobit de Traian, încât tot neamul ajunsese la vreo patruzeci de bãrbaţi”  (Criton. Getice), fie alungată de pe pământurile ei şi au fost aduşi în loc colonişti din toate colţurile Imperiului.

 

 



Voteaza articol
2.33

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (3 postat):

tirca valentin on 11/09/2014 19:08:21
avatar
de ce si-ar fi taiat gitul daca putea sa ia o otrava f puternica?. 500 de mii de barbati? cu ce i-au transportat?si citi romani i-au pazit? 3milioane? sunteti niste idioti daca puteti scrie asemenea articole. decebal nu s-a sinucis si cind a murit de moarte buna a fost inmormintat in interiorul piramidelor de la SONA-FAGARAS
Thumbs Up Thumbs Down
0
on 13/04/2015 21:51:25
avatar
Cine mai e şi idiotul ăsta de Cătălin Nistor? Băi cap de rumeguş, tu din care populaţie, şi din care colţ al imperiului ai aterizat aici? Poate ne spui şi nouă ăstora care ne simţim nu tocmai daci, însă urmaşii lor pe acest pămînt. Tu nu vezi că gîndeşti (oare gîndeşti!?)şi scrii ca un veritabil nomad, unul care umblă cu cortul în spinare şi izmenele rupte-n cur? Cine te plăteşte să scrii mizeriile astea?
Thumbs Up Thumbs Down
0
dinu on 13/07/2016 22:52:14
avatar
Un mizerabil care-si permite sa scrie minciuni si blasfemii. Duca-se pe pustii...
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat