Acasa | Controverse | "Sfântul" Constantin Brâncoveanu - cămătarul Europei

"Sfântul" Constantin Brâncoveanu - cămătarul Europei


image

Perioada de domnie a lui Constantin Brâncoveanu a fost una deosebit de fructuoasă pentru cultura şi arta românească. Numeroase cărţi tipărite, biserici, palate şi chiar un stil arhitectonic propriu reprezintă moştenirea lăsată de Brâncoveanu poporului român. Dar pe langă aceste aspecte idilice, există şi o latură mai puţin mediatizată a domnitorului muntean, o latură care nu-i face deloc cinste: lăcomia.

În luna octombrie a anului 1688, Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti (1673-1688), decide să se alăture cauzei austriece în conflictul cu turcii şi trimite pe Iordache Cantacuzino şi comisul Şerban cu solie la împăratul Leopold, în scopul purtării de tratative. În acelaşi timp, pregăteşte o oaste de peste 20 000 de soldaţi şi 40 de tunuri pentru lupta ce urma să o aibă cu “inamicul creştinităţii”. Deranjaţi de orientarea politică a acestuia, nepotul său de soră, vel-logofătul Constantin Brâncoveanu şi fratele domnului, stolnicul Constantin Cantacuzino, decid să-l ucidă punându-i, cu ajutorul unei slugi, otravă în băutură, conform cronicilor secretarului veneţian la curtea valahă, Anton Maria del Chiaro. Brâncoveanu era cunoscut pentru filo-turcismul său iar faptul că Şerban Cantacuzino îl desemnase deja pe fiul său, Iordache, ca viitor domn, a grăbit succesiunea evenimentelor. Propunerea stolnicului Constantin şi a spătarului Mihail de a-l alege domnitor pe tânărul Brâncoveanu a fost întâmpinată cu bucurie de ceilalţi boieri , mai puţin de Brâncoveanu însuşi care, după spusele lui Dimitrie Cantemir, “se făcea că jeleşte încă moartea unchiului său”. Imediat însă după numire, o aruncă în temniţă pe soţia, fiul şi pe cele trei fete ale lui  Şerban Cantacuzino, ameninţându-i că îi va ucide dacă nu-i vor da 250 000 de taleri, cât ar fi plătit el turcilor ca să nu-i trimită la Adrianopol, capitala imperiului otoman. Soţia fostului domnitor a reuşit totuşi să-i ceară sprijin împăratului Leopold, care a trimis o armată de 7000 de soldaţi, avându-l în frunte pe generalul Veterani, ca  s-o scoată din mâinile lui Brâncoveanu şi să o ducă în Transilvania. Speriat de întorsătură, domnul muntean încheie alianţă cu austriecii, de la care ajunge să primească chiar, în 1695,  titlul de principe al Sfântului Imperiu.

În 1693 turcii îl anunţă pe Brâncoveanu, pe care-l considerau vasal, că se pregătesc să-i atace pe austrieci prin trecătorile Ţării Româneşti. Îngrijorat că aceştia vor afla de legăturile sale cu austriecii, îl întâmpină pe sultan la Vidin, acceptând umilinţa de a-i ţine frâiele calului şi de a se prosterna la pământ la trecerea acestuia. Din fericire pentru el, turcii renunţă la actiunea lor dar Brâncoveanu este obligat să dea explicaţii austriecilor pentru purtarea sa. Pentru a-i linişti,  plăteşte din banii săi răscumpărarea unui mare număr de prizonieri germani.  Cum atitudinea duplicitară a domnitorului nu putea rămâne prea mult timp secretă, în anul 1703 soseşte la curtea domnească  un capugiu, trimis al sultanului. Sosirea sa neaşteptată surprinse pe toată lumea şi mai ales pe Brâncoveanu, care nu fusese informat de ambasadorii săi de la curtea otomană. Capugiul îi prezintă firmanul de a porni fără zăbavă la Adrianopol, pentru a prezenta omagiile cuvenite suveranului său. Prefăcându-se bolnav, Brâncoveanu, constient de ce urma să i se întâmple, stă două luni în covalescenţă iar drumul până la Adrianopol l-a străbătut în 30 de zile în loc de 10, pentru a lăsa timp trimişilor săi să rezolve problema. Şi cum la turci totul se rezuma la bani, în schimbul măririi tributului la 92 000 de galbeni anual şi a altor 600 000 de taleri daţi muftiului Feizulah şi viitorului vizir, Hasan Paşa, cumnatul sultanului, nu numai că a scapat cu viaţă dar, dupa ce a îmbrăcat caftanul şi i s-a pus pe cap surguciul, ca semn al investirii, primeşte din partea turcilor şi titlul de domn pe viaţă.

Odată reconfirmat, Brâncoveanu s-a însănătoşit brusc, făcând drumul înapoi spre ţară în numai 6 zile. În această scurtă perioadă, izbucni la Adrianopol revolta ienicerilor, care s-a sfârşit cu întemniţarea sultanului Mustafa şi înscăunarea pe tron a fratelui său, Ahmet. La sosirea în ţară, pentru a-şi scoate paguba, Brâncoveanu impune taxe şi impozite draconice boierilor şi tăranilor români. Această aventură îi întăreşte însă convingerea că e mai bună o apropiere de creştini, intensificând corespondenţa cu cancelariile occidentale. Investise dinainte o parte din averea sa în băncile din Viena, Veneţia şi chiar Amsterdam şi cumpărase şi în Transilvania moşii, pe cea de la Sâmbăta începând chiar construirea unui palat.

De la “Iuda”…

După bătălia câstigată de Petru cel Mare la Poltava, în 1709, Brâncoveanu trimite scrisori către acesta în care îi promite că îl va ajuta cu aprovizionarea în cazul unui conflict, primind din partea ţarului  hrisoave prin care el şi copiii săi erau numiti cneji de Moscova şi 300 de pungi de aur pentru plata serviciilor. În 1711, pacea încheiată între turci, de-o parte, şi ruşi şi aliaţii lor, de cealaltă parte, la Karlowitz, în 1699, se rupe iar trupele ruseşti intră în Moldova. Brâncoveanu se vede pus in situaţia de a alege între ţarul căruia îi promisese sprijin şi sultanul al cărui vasal era. Între timp Poarta îi ordonă pregătirea de razboi, Brâncoveanu stabilindu-şi tabăra la Urlaţi, în judeţul Prahova de azi, în aşteptarea balansării luptei către una dintre părţi. Solicitării ruşilor de a le asigura proviziile, asa cum garantase, le răspunse că poate face acest lucru doar după ce aceştia ocupă în întregime ţara, ca o garanţie că turcii n-o vor pustii-o. Concomitent, trimite contribuţii însemnate către marele vizir, cu promisiunea altor sume pe viitor. Acest comportament i-a atras însă dispreţul şi duşmănia ţarului rus, care l-a numit ”Iuda Brâncoveanul”. Are loc însă trădarea comandantului oştilor muntene, Toma Cantacuzino, care, sfătuit de rudele sale, trece cu armata de partea ruşilor, lăsându-l pe Brâncoveanu plângând efectiv “de durere la gândul răzbunării turcilor”, după cum ne spune Cantemir. După o bătălie care a durat doar 4 zile, turcii şi ruşii fac pace. Sultanul Ahmet, care a înţeles şi el  jocul dublu al domnitorului muntean, hotarâse însă deja mazilirea lui şi a familiei Cantacuzino.

În cursul anilor 1712 si 1713, Constantin Brâncoveanu reia corespondenţa diplomatică, dar în mare taină, cu Rusia şi Austria. De data aceasta, jocul diplomaţiei brâncovene era sortit eşecului. La Braşov emigrase, încă din 1709, Dumitraşcu Racoviţă - fratele lui Mihai Racoviţă, domnul mazil al Moldovei - care era acum închis la Edicule (Cetatea celor sapte turnuri). Ca ginere al spătarului Mihai Cantacuzino, mazilul ceruse, în 1712, domnia Ţării Româneşti, prezentând vizirului nişte scrisori din ţară prin care Brâncoveanu era acuzat că întreţinea corespondenţă secretă cu împăratul Austriei, cu Moscova, cu Polonia şi cu Republica Veneţiei, cărora le procura ştiri privitoare la turci; că împăratul Leopold, prin diploma dată la Viena în 30 ianuarie 1695, declara în toată forma pe Brâncoveanu cu succesorii săi în linie bărbătească, ca prinţ al Sf. Imperiu Roman, pentru serviciile însemnate aduse Maiestăţii Sale; că, pentru acumulare de considerabile averi, a sărăcit ţara prin grele asupriri şi impozite, cum nu s-au mai văzut pe timpul predecesorilor săi; că, sub pretextul de a schimba aerul, locuia 9 luni pe an la Târgovişte pentru a putea fugi mai uşor, într-o bună zi, cu toată familia şi bogăţiile sale în Transilvania; că a cumpărat multe moşii şi că a depus sume mari de bani, nu numai la Viena dar şi la Veneţia, având agenţi în ambele aceste locuri; că fuga lui Toma Cantacuzino la Moscova, în 1711, a fost cu consimţământul său sau că a bătut în Transilvania monede de aur, în formă de medalii, de o valoare de la 2 până la 10 galbeni una.. Pentru autenticitatea celor spuse, scrisorile au fost pecetluite cu peceţi false pe numele principalilor boieri munteni.

Marele vizir, Gin Ali,, ştiind că Brâncoveanu are sume uriaşe depuse în băncile din străinătate, posesiuni în Transilvania şi nenumărate comori, a fost sigur ca repetarea procedeului din 1703 i-ar da de bănuit voievodului muntean, determinându-l să fugă. Or, el avea nevoie să-l aducă viu la Poartă pentru a putea pune mâna pe întreaga-i avere. Ca să alunge orice bănuială, vizirul răspunde la scrisoarea prin care Constantin Brâncoveanu cerea permisiunea căsătoriei celui de-al doilea fiu al său, Radu, cu fata prinţului Antioh Cantemir. Vizirul, ca să-l atragă în capcană pe naivul domnitor, şi-a dat acordul, rugându-l pe Brâncoveanu să îşi trimită peţitorii la Constantinopol, unde se afla prinţesa, cu mare alai. Acesta, nebănuitor, s-a conformat şi şi-a împodobit convoiul cu toate pietrele scumpe şi comorile pe care le ţinea ascunse pe moşia  Korona din Transilvania.

Prin altă scrisoare, vizirul îi cerea sfatul în problema proclamării sultanului, ca urmaş al împăraţilor romani, având în vedere că imperiul bizantin, moştenitorul imperiului roman, era ocupat de turci, iar Constantinopolul - fosta capitală a Bizanţului - din 1453 era capitala osmanlâilor. Aceste dovezi de încredere risipiră în totalitate temerile domnului muntean.

Dar la 24 martie 1714 a sosit la Bucuresti capugiul Mustafa-aga Hambar Emini, însoţit de 12 soldaţi otomani, sub pretextul că trece spre Hotin. Domnul îl primi în sala divanului, înconjurat de marii boieri. Capugiul, aruncându-i mătasea neagră a mazilirii pe umeri, i-o reteză scurt: “Porunca sultanului este că tu eşti mazil şi trebuie să pleci cu casa ta, cu fiii şi cu ginerii la Constantinopol. Te compătimesc şi-mi pare rău că ţi-am adus veşti aşa de rele". Uluit, domnul a vrut să se aşeze pe tron, dar capugiul l-a îmbrâncit. Boierii tăceau. Figurile unora erau consternate, ale altora, indiferente. În tăcerea de gheaţă care s-a lăsat, Mustafa-aga a scos din sân hatieriful de mazilire şi l-a citit cu glas solemn. Terminând de citit, turcul îl îmbrăcă în caftan domnesc pe vel-logofătul Ştefan Cantacuzino, fiul stolnicului Constantin, mazilit la rândul său după numai doi ani de domnie pe motiv că ar fi ascuns o mare parte din averea lui Brâncoveanu.

…la“Prinţul aurului”

Înainte de sărbătorile pascale ale anului 1714, câteva rădvane şi patruzeci de care aşteptau gata să ia drumul Constantinopolului, ducând familia Brâncoveanu  şi ce era mai de preţ din uriaşa lor avere. Din curţile de la Bucureşti, Mogoşoaia, Potlogi, Obileşti, Urlaţi, Târgovişte, chiar şi din casele de la Brasov, au fost ridicate toate lucrurile scumpe: haine, covoare, stofe, porţelanuri, vesela din argint, cărţi rare, de asemenea, 2.000 de medalii din aur bătute pentru sărbătorirea a 25 de ani de domnie şi 60 de ani de viaţă, precum şi coroana voievozilor Ţării Româneşti, evaluată la 300.000 de scunzi şi giuvaeruri de 500.000 de taleri. Pe lângă aceste bogăţii, alţi 400 000 de ducaţi de aur veneţieni se aflau în băncile veneţiene, creând ulterior divergenţe între turci şi italieni iar în băncile austriece se mai găseau 245 000 de florini. După ce a fost eliberată, soţia lui Brâncoveanu, Maria, a încercat printr-un trimis, Gheorghios din Trapezunt, să scoată din băncile veneţiene peste 200 000 de galbeni depuşi de soţul ei. În timpul domniei sale, Constantin Brâncoveanu avea un trimis permanent în Veneţia, Mano Apostolu, care îi aducea mătăsuri de China, covoare de Buhara, brocart, oglinzi veneţiene, candele de argint, policandre, clopote şi mirodenii, pocale de aur, vase de aur si paftale de-argint. Numărul proprietăţilor sale ajungea în 1708 la 179, numai valoarea celor din Transilvania depăşind 240 000 de florini. Dacă faţă de oamenii de rând se comporta ca un tiran, Brâncoveanu era foarte generos cu membrii familiei sale. Constantin şi Ştefan, băieţii săi cei mari, primind din partea sa ca dar de nuntă. haine şi bijuterii în valoare de 28 950 taleri, respectiv 28 000 de taleri şi cate 34 de moşii de fiecare în peste 30 de localităţi. Domnul muntean înfiinţase chiar şi o cancelarie secretă, numită "Cabinetul Negru", condusă de ginerele său, Ienăchiţă Văcărescu, unde se studiau documente străvechi şi se descifrau mesaje oculte, pentru a localiza comori.

La 22 octombrie 1705, stolnicul Constantin Cantacuzino îi scria lui David Corbea, trimisul muntean la Moscova: “Nu dă doi bani, iar ţara se prăpădeşte, iar el stă tot la acest nărav, numai să-şi caute dobândă". Brâncoveanu nu ezita să împrumute sume considerabile chiar şi administraţiei imperiale din Transilvania ori saşilor din Braşov. Acorda subvenţii şi bani cu dobândă propriilor săi adversari politici din Constantinopol – Nicolae Mavrocordat şi Mihai Racoviţă. Se credita, ca o supremă ingeniozitate fiscală, pe el insuşi, adică Domnia, atunci când avansa boierilor echivalentul impozitelor pe care aceştia le datorau visteriei.

După trei saptamani de calvar, Brâncoveanu împreună cu soţia sa, cei patru băieţi şi Ienăchiţă Văcărescu, au ajuns la Constantinopol, fiind duşi în temniţa Edicule. Aici au fost legaţi cu lanţuri de pereţii temnitei, li s-au pus butuci la mâini şi la picioare, li s-a  crestat pielea de pe cap şi li s-a sărat apoi tăietura, li s-a ars cu fierul roşu pielea pieptului şi tălpile şi  li s-au administrat bătăi zilnice pentru a spune unde se află averea de 3 000 000 de galbeni, pe care se presupunea că o aveau. Constantin Brâncoveanu şi fiul său cel mare au fost azvârliţi în "groapa sângelui", unde din lipsă de aer se stingeau până şi candelele şi lumânările. Pentru a-l lăsa totuşi în viaţă, turcii i-au cerut o răscumpărare de 11 milioane de galbeni, echivalentul a 20 000 de pungi de aur, bani pe care Brâncoveanu nu a vrut sau nu a avut de unde să-i dea. La 16 august 1714, domnitorul muntean şi-a văzut cei patru fii ucişi de securea turcească, la fel şi pe ginerele său, după care el însuşi a fost omorât.Turcii i-au confiscat întreaga avere, ce consta din bani, bijuterii, vite sau proprietăţi, pe care ambasadorul veneţian la Poartă, Andrea Memmo, o evalua la peste 2 000 000 de piastri, plus alţi 30 000 de galbeni gasiţi la agentul său la Adrianopol.

 

 



Voteaza articol
3.00

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat