Acasa | Controverse | Falsul istoric- adevărata istorie a românilor

Falsul istoric- adevărata istorie a românilor


image Codexul Rohonczi

Românismul exarcebat se numără printre ultimele lucruri care au mai rămas unui popor care nu prea mai are multe motive de laudă. Acest gen de manifestare a devenit aproape caraghios prin excese protocroniste, mândrii apoteotice când vreun sportiv român ia cu  totul întâmplător vreo medalie, vreun regizoraş primeşte un premiu de consolare  sau un copil chinuit devine vocea  anului prin Italia. Tocmai pentru a cultiva acest fals simţ patriotic, au apărut diverse documente, tinichele, ulcele sau alte obiecte care ar fi trebuit să dovedească măreţia neamului românesc în faţa cotropitorilor străini. Din păcate, în timp acestea s-au dovedit la fel de false ca şi întreaga nostră istorie.

1.Plăcuţele de la Sinaia. În anul 1875, cu ocazia construirii castelului Peleş, s-a descoperit un tezaur de aur, compus din mai multe tablete scrise în relief şi alte obiecte de aur. Tezaurul a fost cedat de către guvernul procarlist Lascăr Catargiu domnitorului Carol I de Hohenzollern, care l-ar fi vândut pentru a-şi finanţa construcţia castelului. Posterităţii au rămas doar copiile efectuate pe plumb de autorităţile locale, la atelierele metalice din Sinaia. De fapt, tăbliţele sunt un fals ordinar şi au fost concepute de B.P. Haşdeu, care ar fi vrut să-i demonstreze istoricului Gr. Tocilescu existența scrierii la daci. Textele sunt un amalgam de cuvinte greceşti, arabe şi chiar chirilice, deşi alfabetul chirilic a fost inventat în sec IX d.Ch. Mai mult, logica frazelor este inexistentă şi denotă o sonoritate apropiată de cea a limbii esperanto, proaspăt creată în 1890 de doctorul polonez L.L.Zamenhoff. La fel de puţin credibilă este vânzarea plăcuţelor de către Carol I doar pentru aur, valoarea istorică a acestora fiind inestimabilă.

2. Tăbliţele de la Tărtăria.  În anul 1961, arheologul clujean Nicolae Vlasa descoperea într-un sit din valea Mureşului,  ce aparţinea culturii neolitice Vinca-Turdaş,  26 de artefacte, printre care şi  trei tăbliţe cu însemne grafice abstracte, care se presupunea că aveau o vechime de peste 7500 de ani. La scurt timp s-a dovedit însă că tăbliţele care au iscat un val de mândrie naţională erau de fapt simple amulete de factură  religioasă, de dată mult mai recentă, cca 800 i.e.n, sustrase de Nicolae Vlasa din depozitele Muzeului Transilvaniei, căruia îi fuseseră donate de contesa Sofia von Torma în 1891.Din exces patriotic, Vlasa le-a plasat la locul săpăturilor după care, pentru a evita datarea cu C14, le-ar fi ars într-un cuptor motivând pericolul fărâmiţării. Vârsta tăbliţelor a fost stabilită în urma datării scheletului găsit lângă acestea, practică total interzisă în domeniul arheologiei. Încercările ulterioare ale unor istorici români de a le demonstra autenticitatea, unul dintre ei, Gheorghe Lazarovici “descoperind” chiar că  una din tăbliţe reprezintă calendarul fertilităţii (al ciclului menstrual), al unei mari preotese care aparţinea unui popor necunoscut, s-au dovedit la fel de penibile ca gestul descalificant al lui Vlasa.

3. Codexul Rohonczi. În 1982, cercetătoarea Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria, de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi, redactat, se pare, într-o limbă necunoscută, in sec.XI-XII.  Manuscrisul,  păstrat în localitatea Rohonczi până în anul 1907, are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi cu scene laice şi religioase şi cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni care consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 şi 1101. Interesant e faptul că în acest codex scrisul este de jos în sus, unic în analele scrisului, iar anii sunt număraţi după Christos, deşi calendarul gregorian a fost creat abia în sec.XVI.  Deasemeni existenţa unui domnitor cu numele de Vlad la acea vreme nu apare menţionat în nici un alt document, deşi  lupta sa eroică cu goţii dispăruţi cu 600 de ani în urmă părea a fi un eveniment deosebit,  iar ilustraţiile sunt naive și nu aparțin niciunui stil de miniaturi medievale. Iar traducerea doamnei Enachiuc face toţi banii: Prielnic în trăire, din nou să strigi dătător! Iubire aleasă, matur de a merge cu cavaleria, să trăieşti plecarea!“ (p. 7)”, „Cu adevărat a arăta brăzdare.“ (p. 37), “Ater iris imiuoi nectani = curcubeu spăimântător pătrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri să spădăseşti.“ ( p. 143); “Fie că am spălat lovind, sprijinul sporind – fie că am lovit spălind, sporul sprijinind – tot aia este.. “(p. 57)

4. Falsurile Basarabene: O altă categorie de falsuri a fost numită de slavistul Ioan Bogdan "noile falsificate basarabene". Sunt în număr de 30, cinci sunt în ţară, restul la Chişinau. Au fost fabricate după ce Basarabia a devenit parte a  Imperiului ţarist în1812, cu scopul de a justifica dreptul de proprietate asupra moşiilor din proaspăta regiune rusească. Boierii moldoveni care aveau proprietăţi şi în Basarabia şi în Moldova, obligaţi fiind de noua situaţie politică, au preferat să renunţe la cele din Basarabia, astfel că moşiile lăsate de izbelişte au trebuit să-şi găsească  proprietari. Aceştia au apărut repede, având şi actele doveditoare, tocmai aceste înscrisuri, toate arătând aproape identic, de unde şi presupunerea că au fost făcute într-un singur atelier, doar poziţiile terenurilor fiind diferite. Mai mult de atât, prin aceste falsuri, mulţi dintre aceşti noi proprietari  voiau să dovedească şi vechimea existenţei lor acolo, încercând să capete, pe cât posibil, şi niscaiva  titluri de nobleţe şi ascendenţă glorioasă.

5. Cronica lui Huru. Un alt fals, este aşa-numitul “izvod al lui Clănău”, tipărit în 1856 la tipografia  Institutului Albina. Textul narativ se vrea a fi o cronică a evenimentelor petrecute în Dacia în perioada cuprinsă între retragerea aureliană şi descălecatul lui Dragoş, între două date ipotetice: 274 şi 1274. Cronica ar fi fost scrisă, conform textului editat, de Huru, cancelarul lui Dragoş, în latină, pe baza unui text mai vechi provenit de la Arbore Campodux. În vremea lui Ştefan cel Mare, continuă textul, el ar fi fost transcris în română, cu caractere chirilice de către Petru Clănău, marele spătar al domnului. Textul editat a fost însoţit de un facsimil după manuscrisul lui Clănău, pe care se regăseşte sigiliu acestuia: un câmp, o suliţă în dreapta şi o sabie în stânga, însoţite de textul „Vel spătar Petru Clănău 6983 (1475)”. În text apar strămoşii familiilor Boldur-Costachi şi Sion, cei cărora le este atribuit falsul şi care încercau în felul acesta să-şi demonstreze vechimea în Moldova. Grafia actului însă, era caracteristică veacului al XVIII-lea şi nu secolului al XV-lea, când se pretindea a fi scrisă, ceea ce a condus la concluzia că este vorba despre un fals grosolan. În contextul polemicii iscate în legătură cu acest manuscris, originalul a dispărut la fel de misterios precum apăruse.

6. Diploma bârlădeană. Diploma, elaborată în 1134, are ca emitent pe cneazul Ivanco Rostislavovici, principe al Bârladului, care acorda negustorilor greci şi bulgari din Mesembria o serie de scutiri vamale şi are rolul de a demonstra existenţa unor structuri bine dezvoltate din punct de vedere politic şi economic în Moldova sudică, la începutul secolului al XII-lea. A apărut în două exemplare, cu mari deosebiri de limbă şi ortografie între ele iar istoricii Ioan Bogdan şi Nicolae Iorga au demonstrat fără nici o greutate că documentul este un fals creat în 1860 de veşnicul patriot B.P.Haşdeu.

7. Hrisovul lui Iurg Koriatovici. Un alt fals al lui B.P. Haşdeu este "Hrisovul lui Iurg Koriatovici", indicat ca fiind din anul 1374. În acest hrisov Haşdeu a încercat să pună pe tronul Moldovei un  personaj, Iurg, pe care l-ar fi descoperit într-o cronică lituaniană, dar negăsind documentele care să şi dovedească  ceea ce susţinea, a creat un document prin care Iurg Koriatovici dădea unui slujitor al său, Iacsa Litavor, satul Zăbrăuţi. Din tot acest hrisov, singurul lucru real este satul Zăbrăuţi. Neavând pergament sau cerneală din acea perioadă sau matriţă pentru a obţine amprenta sigilară specifică vremii, Haşdeu a prezentat falsul sub forma de copii, argumentând că a pierdut originalul.

8. Decebal per Scorillo: În vara anului  1954,  pe una din terasele  dealului  Cetăţii Grădiştea Muscelului, s-au descoperit bucăţi dintr-un vas de lut. Deşi iniţial s-a presupus ca e de origine dacă,  celebrul vas de cult cu inscripţia nu mai puţin celebră „ Decebalus per Scorillo” s-a demonstrat ca aparţinând epocii romane. Iar textul – în limba latină- se traduce „ Decebal a făcut pentru Scorilo”, contrazicând speculaţiile că ar însemna „Decebal, fiul lui Scorillo”. În primul rând pentru că numele real al lui conducătorului dac era de fapt Diurpaneus, Decebal fiind un supranume aplicat ulterior cu semnificaţia de” cel Viteaz”, apoi pentru că inscripţia este ştampilată, tehnică necunoscută dacilor, şi se găseşte într-un spaţiu denumit de către specialişti drept „tabula ansata” (în traducere liberă „tablă, tabelă cu urechi”), tipică tot lumii romane. De altfel vasul, de mari dimensiuni, a fost fabricat prin olărit, meşteşug necunoscut vechilor daci..

9. Comoara lui Decebal. Istoricul Dio Cassius relatează că regele Decebal a abătut apele râului Sargeția, deja identificat ca fiind actualul Strei, și săpând o groapă a ascuns sub el o mare comoară cu obiecte de aur și argint. După cucerirea romană a Daciei, romanii au pus mâna pe comoară datorită trădării prizonierului Bicilis. Povestea lui Dio Cassius este un fals istoric destul de rudimentar, din moment ce întamplarea cu pricina s-a petrecut în alte coordonate de timp, într-o altă locaţie şi cu alte personaje. Potrivit lui Diodor din Sicilia, eroul nu se numeşte Decebal ci Eudeolon sau Andoleon, acesta fiind căpetenia paeonilor, o seminţie din antica Macedonie. Eudeolon a fost atacat în sec. IV î.H. de generalul macedonean Lisimah, motiv pentru care a îngropat comoara sub apele rîului... Sargenţia. Taina tezaurului a fost dezvăluită agresorilor de către un trădător al cărui nume nu era însă Bicilis, ci Zermodigestes.

10. Capitulaţiile. Un alt fals istoric reprezintă şi asa-numitele „capitulatii" (ahidname),  actele incheiate de Moldova şi Muntenia cu Poarta Otomană. Raporturile noastre de vasalitate, cu anumite avantaje, fuseseră menţinute în relaţia cu otomanii pe baza unor acte intrate în folclor, dar inexistente. Din aceste acte reieşea că românii din Principate aveau un cuvânt greu de spus,  otomanii neputând clădi moschei şi nici cumpăra pământ în ţară sau nu puteau interveni în afacerile interne. Or, aceste documente nu s-au găsit niciodată în forma lor materială, singurul text cunoscut de acest tip fiind publicat de Mihail Kogalniceanu, în volumul II al Arhivei Romanesti din 1845 (“Tractaturile vechi ce au avut Moldova cu Poarta otomaniceasca” ), dar istoricii care s-au ocupat de chestiune – în special C. Giurescu,– au arătat că este vorba de un fals. Fusese redactat, probabil, în anii dinaintea încheierii tratatului dintre Rusia şi Imperiul Otoman de la Kuciuk-Kainargi din 1774, când ruşii le-au cerut atât delegaţilor munteni, cât şi celor moldoveni, să producă aceste acte, cunoscute din auzite, care stabileau anumite raporturi între Poartă şi Principatele vasale. Iar aceştia s-au conformat, oferind un text compus ad-hoc, compilat după Dimitrie Cantemir, tradiţiile orale şi propria lor imaginaţie.

11. Istoriile lui Herodot. În Cartea a IV-a a Istoriilor (Ed. Ştiinţifică, 1961, traducerea Felicia Vanţ Ştef) la paragraful 93, marele istoric grec Herodot face unele consideraţii la adresa strămoşilor noştri: “Geţii (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.

Mai puţin laudativ, dar încă acceptabil, în Cartea a V-a, la paragraful 3,  spune: “După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrînt”.

În continuare însă, Herodot devine de-a dreptul obraznic cu măreţul neam descendent din pelasgi şi popoarele hiperboreene: “Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”, trecând chiar  la atacuri xenofobe la paragraful 6 al Cărţii a V-a, unde precizează: “La ei, la traci, trândăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca câmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă. La traci există următoarea rânduială: îşi vând copiii pentru a fi duşi peste hotare. ”

 



Voteaza articol
4.33

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (14 postat):

razvan on 10/02/2013 23:53:54
avatar
Din nou numai presupuneri...De unde sti tu ca pe Decebal il chema de fapt Durpaneus?!!..ce dovezi ai?I-ai gasit buletinul? Flosesti franturi de adevar ca sa emiti numai presupuneri..banuiesc ca personale.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Georgiana on 19/04/2013 19:42:19
avatar
Nu am vazut in viata mea atata bataie de joc la adresa istoriei poporului nostru!Nu stiu cum poti dormi noaptea si nu te bantuie stafiile celor morti pentru ca tu, domnule asa-zis ziarist, sa poti fi liber sisa scrii numai aberatii! Imi e rusine cu profesia mea si ca am un asemenea confrate!
Thumbs Up Thumbs Down
0
Iancu Motu on 10/07/2013 13:17:23
avatar
Din pacate tot ce s-a scris mai sus este.... perfect adevarat! In sfarsit cineva are curajul sa publice lucruri care sunt jenante dar din nefericire adevarate. Cunosc foarte bine "povestea" placutelor de la Tartaria. Ca arheolog le-am vazut, le-am "admirat" si... cam atat. Celor care nu stiu ca pe Decebal ( supranume, s-ar traduce prin cel stralucit, cel mare )le recomand sa citeasca izvoarele istoriei noastre ( mai multi autori latini) in care apare cu numele de Diurpaneus sau Doropaneus. Prenumele se pare ca l-a luat dupa infrangerea truelor romane comandate de catre Cornelius Fuscus ( campanie din anul 87) care executau o misiune de pedepsire la nord de Dunare in urma atacului si jafului dacic din anul precedent. A spune adevarul nu este un atentat la istorie si la valori nationale ci, dimpotriva, a arata demnitate si pretuire.
Thumbs Up Thumbs Down
0
zoltes on 23/09/2013 20:56:31
avatar
Iancu motu clar e de alta etnie, nu spun care ca veti trage dupa mine...
Thumbs Up Thumbs Down
0
Intrigat on 12/09/2014 21:31:59
avatar
Zau? Nicio Capitulatie? Si-atunci unde-s moscheile de pe teritoriul nostru,bre? Bine, cu afirmatia ca istoria neamului tau e jalnica sunt perfect de acord, bre.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Mihai Ardelean on 01/12/2014 19:46:32
avatar
Si alte natiuni, au produs falsuri. Ca de exemplu: Kalevala finlandezilor sau alfabetul secuiesc in care deja se scrie pe garduri, ziduri si chiar pe site-uri, acest alfabet inventat in perioada romantismului fiind receptat ca autentic si dincolo de orice îndoiala.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Nicolae Belba on 05/02/2015 20:05:35
avatar
Felicitari,d-le Goga,ati ajuns expert in gasirea falsurilor.Am si o intrebare;La nici un alt popor nu ati gasit sau doar poporul roman a fost maestru in falsuri?La un moment dat,m-am speriat crezand ca si scrierile lui Herodot au fost falsuri:si daca tot ati fost pus pe bataie de joc,nu trebuia sa mai scrietica Herodot a afirmat ca dacii au fost cei mai viteji dintre traci...sau poate Herodot a gresit,iar pasajul acela este...ati ghicit,fals!Pai nu? Cu stima
Thumbs Up Thumbs Down
0
goganu on 24/03/2015 13:31:36
avatar
Pacat ca porti un nume al uni mare riman, bai gogo man!dute-n ...pustii de aici!
Thumbs Up Thumbs Down
0
Un dac on 03/04/2015 19:06:06
avatar
Cine sunteti d-le Emil Goga denu va place istoria poporului roman? De fapt banuiesc cine sunteti.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Un dac on 03/04/2015 19:10:18
avatar
Erata: ......... de nu ........
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat