Acasa | ACTUALITATE | Şedinţă de consiliu la Năvodari: directorii i-au prezentat lui Matei raportul de activitate

Şedinţă de consiliu la Năvodari: directorii i-au prezentat lui Matei raportul de activitate


image

La doar câteva zile de când s-a reinstalat în postul de primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei a convocat o şedinţă a Consiliului Local al cărui singur punct pe ordinea de zi a fost un „proiect de hotărâre privind însuşirea raportului elaborat de Primarul Oraşului Năvodari privind starea economică, socială şi de mediu a oraşului Năvodari, activitatea administraţiei publice locale până la zi, precum şi obiectivele propuse pentru anul 2013”.

Înainte de orice discuţie, primarul a ţinut să recite câteva versuri dintr-o baladă oltenească: „Dă, Doamne, să mor deseară, la trei zile să înviu iară, să văd cine mă iubeşte, să văd cine mă urăşte.”

Odată stabilită lista cu prieteni şi duşmani, a început prezentarea activităţii desfăşurate în primărie pe parcursul celor cinci luni în care Nicolae Matei s-a aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Poarta Albă.

Conform rapoartelor întocmite de subalternii săi, cea mai mare parte a proiectelor demarate sunt în curs de realizare, printre acestea aflându-se şi construirea unei pieţe de peşte care va avea forma unui peşte. Deasemenea s-a discutat şi despre gradul de îndatorare al instituţiei care este de aproximativ opt procente, ceea ce înseamnă că primăria Năvodari se află printre puţinele  primării din ţară cu grad de îndatorare foarte scăzut.

Un alt proiect în curs de realizare este legat de spaţiul verde din oraş, avându-se în plan realizarea unui parc de aproximativ 50 ha precum şi a câtorva locuri de joacă pentru copii, în aer liber.

Şi pentru că bugetul din acest an este destul de generos, Matei a promis că va aloca 600.000 de lei pentru bisericile din oraş iar pentru locuitorii din Năvodari, cu restanţe la întreţinere, se va căuta o soluţie prin care să fie scutiţi de plata penalităţilor.

Şedinţa s-a încheiat cu un festin culinar şi multe cadouri oferite de către viceprimarul Florin Chelaru, bucuros că i s-a întors şeful şi a scăpat de atribuţiile care l-au vlăguit în ultimele cinci luni. 

 



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat