Acasa | ACTUALITATE | Deşi situaţia putea fi evitată, viitura a făcut iar ravagii în localitatea Peştera

Deşi situaţia putea fi evitată, viitura a făcut iar ravagii în localitatea Peştera


image

După ce marţi un val de apă de aproape 2 metri a distrus mai multe imobile din comuna constănţeană Peştera, autorităţile judeţene s-au deplasat la faţa locului pentru a estima pagubele.

30 de gospodării au fost grav afectate de ape iar pe lângă acestea Căminul Cultural, Poşta, dispensarul, sediul primăriei, terenul de fotbal şi grădiniţa din localitate necesită reparaţii serioase.

Pagubele se ridică la peste un milion de euro, bani de care bugetul local nu dispune.

În cursul zilei de astăzi o comisie a Consiliului Judeţean Constanţa este aşteptată de către primarul comunei, Valentin Vrabie pentru a stabili exact pagubele produse şi pentru a se găsi o soluţie de refacere a clădirilor afectate.

Comuna Peştera se confruntă o dată la câţiva ani cu aceste probleme iar soluţia găsită de primarul Valentin Vrabie este construirea a trei poduri, două punţi pietonale şi taluzarea canalului de scurgere a apei pluviale pe o distanţă de trei kilometri pe întreg intravilanul comunei Peştera.

Proiectul, în valoare de 2 milioane de euro a fost iniţiat încă din anul 2009 însă până acum nu s-au găsit bani pentru începerea lucrărilor.

După dezastrul de marţi însă, primarul localităţii a primit de asigurări din partea unor parlamentari constănţeni că vor încerca să găsească fondurile necesare pentru a putea demara lucrările de construcţie 

 



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat