Acasa | ACTUALITATE | Constănţenii sunt chemaţi să doneze sânge

Constănţenii sunt chemaţi să doneze sânge


image

JCI Constanța împreună cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța vă invită la o nouă etapă a proiectului destinat comunitații constănțene ’’SHARE YOUR BLOOD, SAVE A LIFE!” în perioada 21 - 23 martie 2016.

Evenimentul reprezintă o campanie de donare de sânge și totodată de conștientizare a nevoii permanente de produse sanguine din unitățile medicale, nevoie care poate fi acoperită doar prin efortul tuturor cetăţenilor. Campania se va desfășura în perioada 21 – 23 martie 2015 la sediul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, situat pe strada Nicolae Iorga nr. 85. Programul pentru donare este zilnic, între orele 7.30 – 12.00.

TOTI DONATORII VOR PRIMI O INVITATIE LA UN SPECTACOL ARTISTIC ORGANIZAT IN Doors Club SAU RESTAURANT Harlequin Mamaia.

Prin această inițiativă, JCI Constanța dorește să încurajeze tinerii orașului nostru să doneze sânge. A fi donator de sânge este un gest voluntar, umanitar, neremunerat și anonim. Este o acțiune făcută din suflet pentru a salva o viață de om!

Stiați că, donând 450 - 500 ml de sânge, puteți salva până la trei vieți omenești? Cantitatea de sânge donat se reface ca volum într-un interval de timp de până la patru săptămâni. Donând sânge, puteți fi eroul necunoscut al unui om aflat la nevoie, pe patul de spital.

Pe lângă bucuria de a ajuta, de a salva vieți, există și alte beneficii personale ale acțiunii de donare de sânge. Pentru o viață sănătoasă chiar se recomandă să donăm sânge periodic. Studiile medicilor au arătat că:

- donatorii își reduc semnificativ riscul de boli cardiovasculare, riscul de a se îmbolnăvi de cancer și riscul de a paraliza.

- când donați, vă ajutați organismul să-și împrospăteze sângele și să-și crească imunitatea.

În plus, pentru a putea dona sânge, vi se efectuează un mini-set de analize gratuit, inclusiv se măsoară tensiunea, ritmul cardiac, temperatura corpului și nivelul de hemoglobina din sânge.

Criterii pentru donatorii de sânge:

- Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18 - 65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit şi / sau nu suferă în prezent de hepatită virală, TBC, sifilis, infecţie cu HIV, malaria, bruceloza, ulcer, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă, afecţiuni neurologice, neoplazii.

- Persoanele cu vârste de peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă sau neurologice.

- Cu două zile înainte de donare este interzis consumul de  băuturi alcoolice!

- În ziua donării se recomandă un mic dejun ușor și un minimum de 500 ml de lichide.

Dacă v-ați decis să donați sânge, vă așteptăm în perioada 21 - 23 martie, între orele 7.30 - 12.00, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine din Constanța, strada Nicolae Iorga nr. 85, având asupra dumneavoastră un act de identitate (buletin, carte identitate, document provizoriu de identitate, permis de conducere, pașaport), în original și în termenul de valabilitate.

În data de 22 martie la ora 08.00, echipa JCI Constanța se reunește la sediul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța pentru a dona sânge în cadrul campaniei ’’SHARE YOUR BLOOD, SAVE A LIFE!”. 

 

 



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat