Acasa | ACTUALITATE | Comunicat ALDE Mangalia – Primarul Radu Cristian vrea să aibă toate serviciile publice în subordinea sa

Comunicat ALDE Mangalia – Primarul Radu Cristian vrea să aibă toate serviciile publice în subordinea sa


image

Dragi locuitori ai oraşului Mangalia, cu regret şi revoltă vă informez că în şedinţa de astăzi 29.11.2016, consilierii ALDE au fost singurii împotriva concedierii colective a angajaţilor S.P.A.D.P.P. Mangalia şi S.P.A.S. Mangalia, deoarece în şedinţa de astăzi s-a decis desfiinţarea acestora.

Nu putem fi de acord cu trecerea tuturor serviciilor publice în subordinea exclusivă a Primarului Radu Cristian.

Prin această decizie, noua alianţă formată împotriva cetăţenilor de către PNL, PSD, UNPR şi PMP, au anulat votul democratic al mangalioţilor, reducând puterea decizională a Consiliului Local aproape de zero.

În toată România oamenii au arătat că doresc reformarea clasei politice şi dispariţia aşa zişilor baroni locali, insa prin votul de astăzi şi prin trecerea tuturor serviciilor în subordinea Primarului, consilierii PNL, PSD, şi UNPR tocmai au creat şi acordat puteri nelimitate unui baron local.

De asemenea, consilierii ALDE au fost singurii care s-au opus alocării a încă unui milion de euro din banii cetăţenilor pentru mult controversatele contracte cu avocaţii. 4,7 milioane lei au fost alocaţi astăzi pentru plata a 18 contracte încheiate cu avocatul Grimberg, pentru procese pe care acesta le-a pierdut în marea lor majoritate.

Mi se pare cel puţin ipocrit ca Primarul să declare în presă că nu există bani pentru organizarea de festivităţi de Crăciun, în schimb există peste 1 milion de euro pentru plata contractelor penale cu un avocat.

Puteam să organizăm festivităţi de Crăciun cu copiii şi artiştii Mangaliei care nu ar fi necesitat mari sume de bani ci doar bunăvoinţă şi dragoste pentru oraş.

ALDE a rămas astăzi, din păcate, singurul partid care se opune în mod real, dezastruoasei administrări a oraşului făcută de o echipă străină de Mangalia şi ale cărei rezultate le văd toţi locuitorii oraşului nostru.”

Nicolae Moroianu

Consilier local ALDE

 



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat