Acasa | ACTUALITATE | Polițist constănțean prins în flagrant de luare de mită

Polițist constănțean prins în flagrant de luare de mită


image

În cursul zilei de ieri, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au prins în flagrant un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Constanţa, imediat după ce a primit suma de 400 de lei de la o persoană pentru a nu aplica sancţiunea corespunzătoare încălcării unor norme rutiere.

Din cercetări s-a stabilit că, miercuri, 30 august a.c., un echipaj format din doi polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanţa - Secţia 5 Poliţie, a oprit un autoturism, condus de un cetăţean turc, după ce acesta săvârșise o contravenție la regimul rutier. Pentru a nu lua măsurile legale față de conducătorul auto, unul dintre cei doi polițiști i-a solicitat o sumă de bani neprecizată.

Conducătorul auto a sesizat imediat fapta la S.J.A. Constanța, în scurt timp fiind realizată prinderea în flagrant a agentului de poliţie, la scurt timp după ieşirea din serviciu, după ce a primit suma de 400 de lei.

Polițistul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, asupra acestuia fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

 


Tag-uri:  

Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (1 postat):

Rent a car Bucuresti on 03/09/2017 12:26:13
avatar
Merita sa faca puscarie.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat