Acasa | ACTUALITATE | Festivalul Național de Teatru ”Tanța și Costel”, încheiat în aplauzele a mii de spectatori din Medgidia

Festivalul Național de Teatru ”Tanța și Costel”, încheiat în aplauzele a mii de spectatori din Medgidia


image

În perioada 29 septembrie - 01 octombrie 2017, municipiul Medgidia a fost gazda celei de-a VI -a ediții a  Festivalului Național de Teatru ”Tanța și Costel”.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Medgidia cu sprijinul Cercului Militar Medgidia și al Biroului Tradiții și Cultură din Direcția Instrucție și Doctrină din Statul Major General prin Garnizoana Medgidia.

În decursul celor trei zile de festival, publicul larg a fost martorul unor demonstrații de talent, creativitate și muncă, iar peisajul cultural autohton a fost îmbogățit cu 9 piese de teatru din repertoriul național și internațional.

Reprezentațiile teatrale au fost predominant comedii, însă programul serilor de festival a conținut și scenete comice, spectacol și dramă.

Spectacolul s-a încheiat duminică, 01 octombrie 2017, cu Festivitatea de premiere a trupelor de teatru venite de pe întreg teritoriul țării, dar și a celor care au făcut posibilă realizarea acestei ediții a festivalului.

Este o adevărată onoare să avem parte de o asemenea desfășurare de forțe teatrale la Medgidia. Îmi doresc să ne bucurăm săptămânal de reprezentații artistice pe scenele municipiului. Numărul mare de spectatori care s-a înregistrat la această ediție dovedește, clar, că acest festival capătă din ce în ce mai multă valoare. De altfel, am decis ca, începând cu anul viitor, să avem cel puțin o piesă de teatru, în fiecare lună, pe scena din Medgidia. Oamenii de aici ne-au demonstrat că își doresc acest lucru iar comunitatea are neoie de cât mai multă cuultră.”, a declarat primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie.  



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat